A patra generaţie Renault Megane va debuta în premieră mondială la Salonul Auto Frankfurt 2015 din luna septembrie. Informaţia vine de la redactorii site-ului IndianAutosBlog, care au vorbit cu Laurens van den Acker, şeful de design de la Renault, în timpul prezentării noului Renault Kwid în India.
Potrivit lui Van den Acker, Renault Megane 4 va fi „foarte sexy, foarte senzual, foarte atractiv” şi va avea „toate noile tehnologii”.
Noul Megane va avea influenţe de design de la Clio, Captur şi conceptul Eolab
Iniţial, noi am preconizat lansarea noului Renault Megane pentru începutul lui 2016, dar iată că francezii vor să grăbească puţin lucrurile şi să arate publicului noul model până la sfârşitul lui 2015. Asta înseamnă că de la începtulul lui 2016, a patra generaţie Megane va putea fi văzută deja pe străzile din România.
Generaţia precedentă, Renault Megane 3, a fost lansată în 2008 şi a trecut prin două facelifturi până în prezent (unul în 2012 şi unul în 2013).
Ilustraţia de deschidere nu reprezintă poziţia oficială a companiei Renault în ceea ce priveşte designul noului Megane. Sursă foto