E oficial: Jeremy Clarkson nu va mai prezenta Top Gear
Dragilor, e oficial. Jeremy Clarkson nu va mai prezenta emisiunea Top Gear, scrie BBC News. Decizia nu este neapărat o surpriză, având în vedere că existau deja informaţii care spuneau că britanicul va fi demis din funcţia pe care o deţinea în cadrul emisiunii, însă acum măcar putem să încheiem acest capitol din vieţile noastre de iubitori de maşini.
Potrivit declaraţiei directorului BBC, Lord Hall, contractul lui Clarkson nu va fi reînnoit la sfârşitul lunii, după ce investigaţia pornită de instituţia de presă britanică a stabilit că prezentatorul în vârstă de 54 de ani l-a lovit pe Oisin Tymon, unul dintre producătorii emisiunii. Hall a mai spus că nu a luat această decizie cu uşurinţă, dar e de părere că a fost depăşită o limită.
Unele zvonuri spuneau că oficialii BBC ar vrea să îl înlocuiască pe Jeremy Clarkson cu Chris Evans, care prezintă o emisiune radio la postul BBC Radio 2 şi are una dintre cele mai impresionante colecţii de maşini din Marea Britanie, însă Evans a infirmat aceste zvonuri.
James May a dat de înţeles că-l va urma pe Jeremy, în timp ce Richard Hammond şi-a exprimat regretul că o epocă atât de frumoasă s-a terminat atât de trist.
În declaraţia Lordului Hall se vorbeşte despre continuarea emisiunii Top Gear în anul 2016, dar deocamdată nu se ştie în ce formulă. În schimb, se ştie că Richard Hammond şi James May, cei doi colegi de platou ai lui Clarkson, vor avea contractele expirate la sfârşitul lunii martie.
Clarkson a fost suspendat din funcţie în 10 martie, iar difuzarea emisiunii a fost pusă pe pauză
Oisin Tymon, victima din toată această poveste, este un producător senior în cadrul BBC şi va continua să aibă un rol important în cadrul instituţiei britanice. Conform informaţiilor oficiale, el nu a făcut nici o plângere. În schimb, Jeremy Clarkson s-ar fi autodenunţat.
Emisiunea Top Gear a fost lansată în anul 1977, fiind difuzată în formatul actual din anul 2002. Hammond, May şi Clarkson prezintă emisiunea împreună din anul 2003, iar de-a lungul timpului cifrele de audienţă au crescut constant, ajungând la aproximativ 350 de milioane de telespectatori din peste 170 de ţări.