E o prostie pe care am comis-o mereu, chiar din şcoala de şoferi (video)

Publicat: 16 11. 2017, 10:16

This browser does not support the video element.

Centrul imaginaţiei noastre e undeva departe de adevăr. Dacă aveţi griji că e acolo şi că trebuie să gravitaţi în jurul lui, gravitaţi acasă, în solitudinea privată. Noi nu vrem să stăm cu voi la masă. Vrem să fim acolo sunt oamenii inteligenţi. Unde gândesc mai mult decât văd cu ochii, aud şi miros. Cât de greu poate să fie să luaţi o decizie într-o intersecţie? Ştiţi că trebuie să mergeţi înainte, e cel mai simplu lucru. Dar nu vă aşezaţi pe banda greşită! La fel trebuie să faceţi şi pentru dreapta. Şi nu claxonaţi pentru că primul de pe banda din dreapta nu face dreapta chiar dacă are intermitent. Nu e obligat, scrie în lege, e cel mult o obligaţie de bun-simţ. El poate să meargă şi înainte de pe prima bandă.

Acum vine tragedia. Stânga! Stânga e cea care ne omoară. Şi-n politică, şi-n trafic. Mai ales azi în România 2017. Dacă nu ar mai face lumea stânga, s-ar circula de 1000 de ori mai uşor. Dar într-un oraş ca Bucureştiul, radial (străzile şi bulevardele converg spre centru ca razele unui cerc), e foarte greu să mergi pe regula dreptungiurilor şi a rondurilor din alte oraşe (cum ar fi … Budapesta). Astfel ar fi mult mai uşor să faci sensuri unice.  Aşa că să faci stânga în România, oriunde, nu numai în Bucureşti, e o sinucidere. Nu de puţine ori apuci vreo 2-3 semafoare ca prostălăul în intersecţie. Că ai intrat sau nu la limita dintre galben şi roşu, tot apuci acolo 1 minut – două până ţi se pune din nou verde.

Aşa că, pentru a încerca să mai repare ce autorităţile care ar rebui să repare nu au reparat, Poliţia Română vine cu un sfat bun care ar trebui colportat pentru ştiinţa tuturor. Poate aşa nu o să mai aşteptăm cu orele ca să facem stânga. Nu mai ocoliţi centrul imaginar într-o intersecţie în care o luaţi la stânga. Nu o mai luaţi pe arătură. Nu vă mai îmbârligaţi cu ceilalţi care fac stânga, de pe celălalt sens. Viraţi la stânga până-n centrul intersecţiei, tangent cu cei care fac stânga de pe sens opus. Simplu ca bună ziua, nu? Bună ziuaaaaa!

Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 2 şi 3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare.

 

Autor Alexandru Banu

Sursă Poliţia Română