E adevărat că mărimea nu contează (mai ales dacă e albastră)

Autor: Alexandru Banu 23 oct. 2017 Știri auto
E adevărat că mărimea nu contează (mai ales dacă e albastră)

Cât de mare e bine să fie? Pentru cei mai mulţi şi ulte, e bine să fie potrivită, poate chiar mai micuţă ca să te strecori peste tot. În trafic. Majoritatea vrea un tanc pentru că se simte mai sigură. Majoritatea, nu femeia! Deşi, nici dincolo nu suntem siguri că suntem departe de adevăr.

Cine-şi mai aduce aminte Top Gear-ul de pe vremuri, pe când îl făceau cei 3 băieţi cucuieţi care rămân în amintirea presei auto ca Top Gear, indiferent de ce alte emisiuni mai fac ei. Şi cine-şi mai aduce aminte episodul în clare Clarkson a intrat în birourile BBC la volanul unei maşinuţe atât de mici că a intrat în lift? Era Peel P50, un automobil similar lui BMW Isetta.

Cele două sunt cele mai cunoscute micromaşini din istorie. Nu sunt mult mai mari decât o maşinuţă electrică aşa cum vedem în parcurile pline de taţi şi băieţi. Emisiunea Petrolicious, a celor de la Road & Track, ne arată acum o altă descoperire fantastică din nanoindustria auto.

Breutsch Mopetta este un moped cu 3 roţi şi formă de ou. Dacă tot foloseam identitatea asta pentru maşini de la Matiz, încoace, iată că în sfârşit avem o maşină-ou pe bune.

Mopetta nu are centură, vitezometru, nici măcar indicator de benzină. Acum, sincer, asta ar fi ultima problemă într-o maşinuţă ca asta. S-ar putea să fie mai simplu de cărat decât de condus. Şi mai sigur. Cât despre viteză, evitaţi rampele cu înclinaţii vizibile cu ochiul liber.

Maşinuţa e din 1957. Proprietarul din material, ortodent, spune în materialul video că atrage atenţia de cel puţin 10 ori mai tare decât atunci când conduce maşini sport. Toată lumea îl fotografiază, iar ceilalţi din trafic îl protejează.

Egon Breutsch, cel cu ideea maşinii, a fost un neamţ vizionar şi playboy al anilor 50. A construit această maşină în floarea vârstei, pentru o lume din ce în ce mai aglomerată. A ştiut că va urma haosul de azi din trafic.

După ce Egon a prezentat maşina la un târg alături de secretara lui bine-dotată, Opel a vrut să cumpere licenţa de producţie, însă a fost sfătuită de avocaţi să nu facă un asemenea lucru pentru că nimeni nu va conduce o aşa maşină.

Lumea căuta atunci maşini din ce în ce mai mari, nimeni nu se gândea la un viitor foarte aglomerat, iar preţul carburantului în lumea civilizată era ultima grijă. Astfel, Breutsch a produs câteva Mopette care consumă numai 1.7 litri / 100 km. Maşinuţa are şi un demaror haios, specific motoarelor de bărcuţe sau de drujbe, cu sfoară.

Acestea fiind spuse, să ne spuneţi voi acum dacă aţi văzut ceva mai frumos în viaţa asta. Şi, totodată, dacă vedeţi o soluţie mai bună ca mărime pentru traficul nebun.  

BREUTSCH MOPETTA VIDEO

Autor Alexandru Banu

 

   


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide