Duster pick-up a primit un facelift care îl apropie mai mult de cerințele clienților europeni

Publicat: 15 04. 2022, 10:15
Actualizat: 15 04. 2022, 11:06

Versiunea pick-up a apreciatului SUV românesc Dacia Duster a fost supusă unei importante operații de restilizare. Modelul debutează pe piața din America de Sud sub denumirea Renault Oroch și există șanse ca noua variantă să ajungă în curând și în Europa sub sigla Dacia.

Noul pick-up este mai mare decât SUV-ul de familie

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Renault Duster Oroch,  a fost dezvăluit în 2015, la Salonul Auto de la Buenos Aires. Modelul a devenit foarte popular mai ales în Brazilia, care a rămas singura piață unde mai este vândut.

Ca urmare a succesului comercial, divizia braziliană a companiei franceze a dezvăluit versiunea restilizată a îndrăgitului pick-up. Odată cu facelift-ul, primul pick-up cu patru uşi din istoria mărcii franceze și-a schimbat și numele în Renault Oroch.

Noua versiune a pick-up-ului a suferit modificări importante atât la capitolul design, cât și al tehnologiilor oferite la bord. Astfel, din punct de vedere estetic, grila frontală este acum mai proeminentă, iar acum există două rânduri de proiectoare de ceață. Acestea sunt integrate în protecția din plastic a spoilerului față.

De asemenea, pe plafon și-au făcut apariția șine mai bine integrate, care pot susține până la 80 kg. Mașina vine cu noi jante din aliaj, cu excepția nivelului de echipare standard. Bena măsoară 1.350 mm în lungime și 1.175 mm în lățime și are acum un strat de protecție din plastic. Capacitatea de încărcare este de 680 kg.

Comparativ cu SUV-ul de familie produs la Mioveni, ampatamentul lui Oroch a fost mărit cu 156 mm până la 2.829 mm. Astfel, ținând cont de masiva consolă spate, lungimea totală este acum de 4,7 metri, cu 50 cm mai mult decât modelul din care derivă. Totodată, unghiul de atac a fost mărit la 27,6 grade.

Interiorul este preluat de pe Duster

Cabina lui Oroch este complet nou și copiază întocmai interiorul Duster-ului. Clienții vor găsi aceleași detalii ca pe SUV-ul românesc. Ne referim la gurile de ventilație, care acum au formă rectilinie, volanul cu trei spițe, panoul de control al climatizării cu afișaje încorporate și panourile de uși.

În schimb, tabloul de bord este preluat de pe vechiul Captur. Ecranul de 8,0 inch al sistemului multimedia nu este integrat în consola centrală, ci este amplasat pe planşa de bord. Noul Renault Oroch oferă trei versiuni: PRO, Intense și Outsider. Sistemul EasyLink este compatibil Android Auto și Apple CarPlay wireless.

În gama de motorizări și-a făcut loc o unitate 1.3 TCe de 170 CP

Motorizarea de bază este aceeași, adică 1.6 SCe care livrează 120 CP şi 159 Nm de cuplu. Cuplat la o cutie de viteze manuală cu şase trepte, acesta ajută pick-up-ul să demareze de la 0 la 100 km/h în 11,8 secunde, cu 0,7 secunde mai puțin comparativ cu modelul anterior.

Noutatea gamei o constituie propuslorul turbo 1.3 TCe, care ia locul benzinarului de 2,0 litri. Noua unitate beneficiază de un sistem de alimentare dual-combustibil (benzină-etanol).

Bagajul de putere este de 170 CP și 270 Nm, iar transmisia este de tip CVT X-Tronic cu opt rapoarte, care pot fi schimbate și manual. În aceste condiții, noul pick-up realizează repriza 0-100 km/h în 9,8 secunde și atinge o viteză de vârf de 189 km/h.

Sursa: L’Argus