Duster, cel mai profitabil model, a ajuns la 80% din producţia Automobile Dacia
Patru din cinci maşini produse la Mioveni în primele două luni au fost Duster, pe măsură ce producţia celui de-al doilea cel mai bine vândut SUV mic de pe piaţa europeană a crescut constant. Dacia a produs maşini de 1 miliard de euro în primele două luni din 2019.
Din total, SUV-ul Duster a ajuns să reprezinte aproape 80% din total producţie, cel mai ridicat procent atins până acum.
Mai mult, procentul ridicat vine în contextul în care în ianuarie Duster a fost cel mai bine vândut autoturism pe piaţa locală, dominată de firme, iar Logan se vinde cel mai bine prin programul Rabla.
Producţia SUV-ului Duster a urcat în primele două luni cu peste 40% faţă de perioada similară a anului trecut, la peste 50.000 de unităţi.
Pe locul doi în topul producţiei este Sandero, cu aproape 6.200 de maşini, în scădere cu o treime, urmat de Logan cu 5.400 de maşini, valoare similară cu cea din 2018 şi Logan MCV, cu 3.000 de maşini, sub jumătate din volumele din 2018.
Producţia uzinei Dacia de la Mioveni a urcat în primele două luni ale acestui an cu 14,4% faţă de perioada similară a anului trecut, la un total de aproape 65.000 de maşini, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
În acest context, luând în calcul un preţ mediu de peste 15.000 de euro cu TVA, producţia Dacia din primele două luni valorează circa 2 mld. euro.