Donald Trump, fără mască, în vizită la Ford. Americanii sunt furioși
Donald Trump a refuzat să poarte mască pe durata vizitei oficiale la uzina Ford din Michigan, deși fusese rugat să o facă. Americanii sunt furioși.
Știu foarte bine americanii că Donald Trump nu este un exemplu. Dar vizita sa la uzina Ford din Ypsilanti, Michigan, i-a înfuriat. Președintele Statelor Unite a refuzat să poarte mască, deși autoritățile din domeniul sănătății recomandă purtarea acesteia în public și mai ales în spații închise.
Procurorul general din Michigan, Dana Nessel, îi adresase președintelui o scrisoare deschisă prin care îl rugase să își acopere fața pe durata vizitei în uzină și să respecte eforturile angajaților de la Ford de a combate răspândirea virusului.
Donald Trump a sfidat rugămintea și s-a prezentat la uzină fără mască. În centrul de producție sunt realizate, la această oră, ventilatoare și echipamente de protecție pentru a ajuta în lupta contra coronavirusului.
“Am purtat una mai devreme. Nu am vrut să îi dau presei satisfacția de a mă vedea cu mască. Nu este necesar să o port”, a fost răspunsul dat de Trump atunci când și-a făcut apariția înconjurat de șefii de la Ford, toți purtând mască. Președintele le-a oferit jurnaliștilor o vizieră.
Donald Trump a fost testat
Donald Trump a fost supus testului pentru COVID-19 chiar în dimineața zilei în care era programată vizita sa la uzina Ford. Rezultatul a fost negativ, dar două persoane din anturajul său de la Casa Albă au fost depistate pozitiv. Președintele a luat tratament profilactic cu hidroxiclorochină, în ciuda faptului că medicamentul nu s-a dovedit a fi adjuvant în eliminarea virusului. Mai mult, Organizația Mondială a Sănătății recomandă administrarea medicamentului doar în cadrul procedurilor de testare a acestuia.
50.000 de cazuri de coronavirus s-au înregistrat în Michigan. 5.000 de persoane și-au pierdut viața din cauza infecției cu noul tip de coronavirus. Numărul infectărilor în Statele Unite a trecut de 1,6 milioane.