Dodge Hornet și Alfa Romeo Tonale – Aceeași Mărie cu altă pălărie

Autor: Ionuț Vîlciu 17 aug. 2022 Știri auto

Dodge Hornet a fost dezvăluit oficial. SUV-ul american ajunge la vânzare în decembrie și va costa circa 30,000 de dolari.

Dodge Hornet a fost prezentat publicului și urmează să ajungă la dealeri în decembrie. Va avea de înfruntat ceva concurență, precum Toyota RAV4, BMW X1 și mașina cu care se înfrățește: Alfa Romeo Tonale.

Așa este, Dodge Hornet este o reinterpretare a SUV-ului italian. Vor fi oferite două variante ale SUV-ului bazat pe Alfa Romeo Tonale. Vârful de gamă va fi hibridul plug-in Hornet R/T. Acesta dispune de un motor turbo de 1,3 litri cu patru cilindri, care funcționează alături de un motor electric amplasat pe puntea spate. Unitatea dezvoltă 121 de cai putere. Cu toate acestea, Dodge Hornet R/T are o putere combinată de peste 285 CP și 519 Nm. Motorul de 1,3 litri este cuplat la o transmisie automată cu șase trepte, care transmite puterea la toate cele patru roți.

Dodge Hornet este mai puternic decât Tonale

În timp ce modelul italian se plafonează în jurul a 160 de cai putere, Dodge Hornet R/T vine cu un plus de putere sănătos, de peste 12o de cai. Dodge a echipat Hornet R/T cu o baterie litiu-ion de 15,5 kWh. Mașina poate parcurge până la 48 de kilometri numai cu energie electrică.

Hornet R/T dispune de o caracteristică interesantă. Numită PowerShot, aceasta oferă 25 CP suplimentari pentru până la 15 secunde. Dodge spune că reduce o secundă întreagă din sprint-ul până la 100 km/h, scăzând ajungând la 6,1 secunde. Funcția este activată prin tragerea ambelor padele de pe volan și apăsând pedala de accelerație la maxim.

Cea de a doua versiune, numită GT, dispune de motorul Hurricane4 cu patru cilindri turbo de 2,0 litri. El vine  cu o putere de 268 CP și un cuplu de 400 Nm. Este legat la o transmisie automată cu nouă trepte și este, de asemenea, cu tracțiune integrală. Această versiune poate atinge 100 km/h în 6,5 secunde.

Modele diferite, dar nu prea

Dodge Hornet este foarte similar cu Alfa Romeo Tonale. Exteriorul este aproape identic, bineînțeles că fără trăsăturile de design specifice Alfa Romeo. Dar liniile tari sunt acolo, fiind inconfundabilă înrudirea dintre cele două.

Interiorul este, de asemenea, aproape identic cu cel de pe Tonale. Sunt mici diferențe, cum ar fi gurile de ventilație sau câteva butoane. În rest, este aproape același ca cel de pe micul SUV italian. Are un instrumentar de bord de 12,3 inch și un ecran central de 10,25. Sistemul de infotainment este bazat pe Android.

Dodge a confirmat că Hornet GT va începe de la 29.995 de dolari, în timp ce R/T va fi disponibil de la 39.995 USD înainte de destinație. Detaliile de preț pentru opțiunile disponibile și opțiunile de pachete nu au fost anunțate. Versiunea GT va începe să sosească la dealeri spre sfârșitul anului 2022, în timp ce Hornet R/T va fi lansat în primăvara lui 2023.

Noul Hornet va fi construit alături de Alfa Romeo Tonale în Italia.

Sursa: Carscoops


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Carscoops


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide