Dodge dezlănțuie cel mai rapid model din istoria mărcii. Are 1.025 CP și o accelerație brutală – GALERIE FOTO
După o serie de materiale teaser, Dodge dezvăluie în final cel mai puternic muscle car din lume: Dodge Challenger SRT Demon 170.
În sfârșit, după o serie de teasere cu ceea ce este ultima ediția a lui Dodge Challenger așa cum îl știm, cu motoare termice, compania a dezvăluit cel mai puternic muscle car de serie din lume. Dodge își ia adio de la popularul muscle car și se pregătește pentru electrificare.
Constructorul american a publicat primele fotografii și specificații ale ediției speciale Challenger SRT Demon 170. Acesta este considerat drept cel mai rapid model de serie din istoria companiei americane de automobile. Mașina va fi construită în 3.300 de exemplare, dintre care 3.000 sunt rezervate pentru Statele Unite, iar restul de 300 pentru Canada.
Cel mai rapid model Dodge creat vreodată
Din punct de vedere estetic, noul model nu diferă prea mult de vechiul SRT Demon. Are o capotă nouă, prize de aer integrate în faruri și aripi evazate, dar doar pe puntea din spate. Pentru a ieși în evidență, Dodge pune la dispoziție culori vibrante. Paleta de culori include 14 nuanțe, inclusiv câteva inspirate de culori retro, cum ar fi Albastru B5 și Plum Crazy.
Pentru această ediție de adio, Dodge a adus multă putere. Mai precis, noul Challenger SRT Demon 170 are un motor HEMI V8 de 6,2 litri, cu un compresor mecanic cu o capacitate de 3 litri, care dezvoltă o putere maximă de 1.025 CP și 1.280 Nm cuplu. Acest lucru este posibil atunci când este utilizat combustibil E85. Alimentat cu benzină E10, propulsorul dezvoltă 913 CP și 1.097 Nm cuplu. Propulsorul V8 a fost modificat aproape în totalitate și are componente mai puternice care să reziste la stresul mai mare.
O adevărată mașină de drag
Atunci când motorul funcționează la capacitate maximă, mașina poate atinge 97 km/h în doar 1,66 secunde. Mașina poate parcurge sfertul de milă (402 metri) în doar 8,91 secunde, iar viteza maximă atinsă la linia de sosire este 243 km/h. Va fi nevoie de o suprafață bine pregătită și foarte aderentă pentru atingerea potențialului maxim, dar cifrele sunt de-a dreptul impresionante.
Pentru a rezista la puterea exercitată de motorul V8, transmisia automată cu opt trepte a fost întărită. De asemenea, cardanul și puntea spate au primit același tratament. Mașina dispune și de sisteme speciale, precum TransBrake 2.0, Torque Reserve, Launch Control, Line Lock și Launch Assist și, bineînțeles, modul Drag.
Puterea este pusă pe asfalt cu ajutorul unui set de anvelope 315/50R17 Mickey Thompson ET Street R montate pe puntea din spate. În față, mașina vine cu anvelope mai subțiri, cu dimensiunile de 245/55R18. Cu toate acestea, aceste anvelope nu funcționează bine dacă vremea este umedă sau rece, așa că Dodge oferă un pachet opțional de roți și anvelope pentru momentele în care condițiile nu permit utilizarea anvelopelor de competiții.
Accesoriile Dodge Direct Connection le vor permite clienților pasionați cursele de drag să comande piese adiționale, cum ar fi o bară de care se leagă centurile de siguranță pentru competiții, un panou din fibră de carbon care înlocuiește bancheta din spate, ba și chiar o parașută.
Vor fi produse doar 3.300 de exemplare și vor fi vândute exclusiv în America de Nord. Prețurile încep de la 96.666 de dolari în Statele Unite, iar lista de comenzi va fi deschisă pe 27 martie 2023.