Doamne, ocroteşte-i pe bucureşteni. De drame şi combinaţii

Autor: Alexandru Banu 18 mart. 2018 Știri auto
Doamne, ocroteşte-i pe bucureşteni. De drame şi combinaţii

Primăria Capitalei susţine că Pasajul Basarab a fost deschis circulaţiei în 2011, fără recepţie la terminarea lucrărilor, menţionând că la preluarea mandatului de către Gabriela Firea procedura nu era demarată. Lucrările au fost expertizate, iar după analiza expertizei vor fi anunţare măsuri.

„Pasajul Basarab a fost deschis circulaţiei în anul 2011, în momentul în care s-au finalizat parţial lucrările şi s-au făcut toate testele de rezistenţă, dar fără să fie făcută recepţia la terminarea lucrărilor pentru că, la momentul inaugurării, o serie de lucrări adiacente care făceau parte din proiect nu erau finalizate. Este vorba despre parcarea de sub pasaj, lifturi, trotuarul rulant etc. Deschiderea pasajului fără recepţia la terminarea lucrarilor a fost posibila pentru că, pe vechiul regulament de receptie, prevăzut in H.G.273/1994, beneficiarii lucrărilor puteau prelua şi pune în funcţiune părti din lucrare”, transmite Primăria Capitalei printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, la preluarea mandatului actualei administraţii, la cinci ani de la punerea în funcţiune a pasajului, procesul de recepţie nu era demarat.


„În anul 2017 s-a constituit comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, formată din specialişti ai PMB, RATB, Administraţia Străzilor şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii care, în urma verificării lucrărilor executate şi a documentelor suport, a decis expertizarea întregii lucrări. Expertiza realizată de profesori universitari, ingineri de Univeristatea Tehnică de Construcţii Bucuresti este finalizată, fiind depusă în data de 2 martie 2018 la Registratura PMB. După analiza acestei expertize, comisia este în măsura să comunice rezultatele şi măsurile ce se impun”, susţine PMB.


Primăria precizează că de mentenanţa pasajului s-a ocupat constructorul pentru că, fără recepţie, instituţia nu-l putea prelua în administrare şi nu poate face investiţii.


„Primăria Municipiului Bucureşti nu are nicio datorie faţă de asocierea Astaldi-FCC Construction, toate situaţiile de lucrări certificate de către consultant au fost plătite. Menţionăm că asocierea a actionat in instanta Municipiul Bucuresti in urma cu cativa ani, pentru plata unor lucrari suplimentare, neprevazute in contract. Dosarul se afla in prezent pe rolul instantelor de judecata. În ceea ce priveşte perioada de garanţie a acestui obiectiv de investitii precizăm că aceasta nu a expirat, având în vedere că garanţia se calculează de la momentul semnării recepţiei la terminarea lucrărilor”, explică PMB.

Sursa Mediafax.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide