Distanțare socială. Cum îi avertizează stopurile noului Audi Q5 facelift pe ceilalți șoferi că sunt prea aproape?
Audi echipează noul său Q5 facelift cu o dotare unică în industria auto. Este vorba despre stopuri care îi vor avertiza pe ceilalți șoferi să păstreze distanța. Cum arată și cum funcționează?
În premieră la un model de serie, noul Audi Q5 facelift este echipat cu stopuri cu funcție de proximitate. Astfel, cei aflați la bord, dar și ceilalți participanți la trafic vor călători în condiții mai sigure.
Constructorul din Ingolstadt detaliază, într-un clip cu durata de aproape 3 minute, cum funcționează noile stopuri ale noului Q5 facelift în diferite situații. Acestea beneficiază de tehnologie OLED și pot să comunice cu ceilalți participanți la trafic fără să-l deranjeze în vreun fel pe șofer.
În cazul în care senzorii detectează prezența, în imediata apropiere a SUV-ului german, a altui vehicul, stopurile vor semnaliza acest lucru. Astfel, acestea îi vor sugera celuilalt șofer să păstreze distanța. Blocurile optice emit semnalele luminoase specifice atunci când o altă mașină se apropie la mai puțin de doi metri. Funcția de proximitate este activă numai în momentul în care Audi Q5 facelift staționează, de exemplu, într-o coloană la semafor.
Stopurile inteligente sunt dotare opțională. Clipul publicat de nemți arată că șoferul va putea alege una dintre cele trei Semnături luminoase disponibile sau o a patra, drive select mode dynamic.
SUV-ul german în versiune facelift beneficiază și de o semnătură luminoasă nouă a blocurilor optice frontale, se arată în clipul publicat de Audi.
Sistemul Audi drive select mode îi permite celui aflat la volan să aleagă unul dintre cele patru moduri de rulare: auto, efficiency, comfort sau dynamic.
Noul Audi Q5 facelift prea avansat pentru actuala legislație?
Nemții lucrează și la o serie de elemente grafice simbolice pentru avertizarea celorlalți șoferi. Dar acestea necesită omologări suplimentare, iar contextul legislativ actual nu este încă pregătit pentru astfel de inovații.
VIDEO: