Directorul Dacia: Avem deja comenzi de flote pentru noul Duster. Care este cel mai mare client
Clienţii corporate ai vechii generaţii de Duster deja au comandat primele flote din noul model, iar printre companiile interesate de a-şi reînnoi flota se numără inclusiv Petrom, cel mai mare client al modelului de teren asamblat la Mioveni, scrie Ziarul Financiar.
„Am organizat deja evenimente interne cu dealerii şi chiar cu marii clienţi de flote, iar feedbackul este unul foarte bun. Deja clienţii de flote vor să cumpere şase, zece, douăzeci de maşini acum. Petrom vrea în continuare flote Duster. Acum avem şi alte companii care urmăresc exemplul Petrom şi vor flote Duster“, explică Hakim Bouthera, directorul general al Renault Commercial Roumanie, compania care gestionează vânzările Dacia, Renault şi Nissan pe piaţa locală.
Directorul diviziei comerciale spune că interesul companiilor pentru Duster încă din momentul lansării se datorează faptului că maşina înregistrează o devalorizare redusă, iar costul total de utilizare este mai mic decât în cazul altor automobile.
„Valoarea de revânzare pentru Duster este una foarte mare, iar devalorizarea este mică. Din acest motiv, clienţii de flote cumpără din primul an şi nu aşteaptă 1-2 ani pentru a obţine un discount mai mare.“