Dieselul a murit în inimile românilor. Automobilul electric este noul copil minune
Dieselul a murit în inimile românilor, arată un studiu desfășurat de The Center for International Research and Analyses. În schimb, automobilul electric este noul copil minune al pieței auto.
Sondajul „Percepții publice asupra politicilor de mediu” arată că o majoritate covârșitoare a românilor au o părere bună despre mașinile electrice. Mai exact, 88% dintre cei chestionați au indicat că apreciază mașinile electrice, comparat cu numai 4% care au spus că au o părere proastă despre acestea. Nici nu este de mirare că doar foarte puțini români mai iau în calcul cumpărarea unei mașini cu motor diesel.
România este țara în care mașinile cu motoare diesel au fost considerate întotdeauna sfinte, având legenda de indestructibile, economice și puternice. Asta în ciuda faptului că prețurile de achiziție sunt ceva mai ridicate decât în cazul mașinilor alimentate pe benzină. De multe ori, diferența de preț este mai mare decât potențialul de economisire al unui motor diesel. Este surprinzător cât de repede s-a erodat legenda dieselului în ultimii ani. Și mai surprinzătoare este rapiditatea cu care mașinile electrice au câștigat simpatia românilor.
Dieselul a murit în inimile românilor. Românii se tem de poluare, dar nu vor să investească în politici de mediu
Dacă banii nu ar fi o problemă, cei mai mulți români (34%) ar alege o mașină cu propulsie hibridă. Este un semn că autonomia imitată a mașinilor electrice încă este privită cu neîncredere. Pe locul doi în preferințele românilor se află mașinile cu propulsie electrică (24%), urmate imediat de cele alimentate cu benzină (21%). Dieselul a căzut în dizgrația – numai 14% dintre români mai iau în calcul cumpărarea unei mașini cu motor diesel.
Majoritatea românilor (58%) percep poluarea ca fiind o problemă a zonei în care locuiesc. Cu toate acestea, numai 31% ar accepta să plătească o taxă suplimentară pentru dezvoltarea unor politici de mediu, în timp ce 62% nu au fost de acord cu această idee.
Pasiunea românilor pentru mașini este arătată în același sondaj de numărul celor care doresc ca investițiile să fie direcționate prioritar către dezvoltarea infrastructurii rutiere. Nu mai puțin de 22% au indicat această preferință, în timp ce domeniul sănătății a fost preferat de numai 16% dintre cei chestionați. Educația se află pe locul al treilea, 10% dorind investiții în acest sector. Alte domenii ale economiei cu întrunit 18% din preferințe, în timp ce 34% nu au știut sau nu au dorit să răspundă.
Sondajul a fost realizat de The Center for International Research and Analyses în perioada 19 – 24 martie 2021, pe un eșantion de 900 de subiecți, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Marja de eroare este de 3,2% pentru nivel de încredere de 95%.