Dieselgate bate la uşa vecinilor. Ce surpriză!
Hai să recunoaştem că nu există producător fără pete de motorină prin dosare. Şi nici de benzină. Aproape tuturor le-a venit rândul să explice de ce maşinile consumă şi emit mai mult decât scrie în fişa tehnică. La un moment dat pare comedia asumării, în care producătorii ştiu că fac rău dar ştiu că veniturile de pe urma răului acoperă cheltuielile de judecată şi despăgubirile. Şi dacă nu le acoperă, mai dau afară nişte “săraci” de pe linia de asamblare. Asta e versiunea noastră.
Trăim într-o lume în care producătorii se duc la testele de consum şi noxe cu maşinile „despădurite”. Scot din ele scaune, sistemele multimedia, lasă în rezervor 10 litri şi fac orice ca să le iasă 5.2 în oraş când de fapt nu scoţi nciodată sub 7 litri / 100 km. Producătorii au ajuns un fel de pieţari care vin cu paporniţa şi ţigările netimbrate la Obor. Aşa cum poliţia locală (sau comunitară, ce-o fi ea), mai trece cu vederea luni-miercuri-vineri şi dă amenzi numai în zilele pare ale săptămânii, aşa se ştie şi despre combinaţiile producătorilor cu poluarea, noxele, nenoxele, orotodoxele sau neortodoxele. E o lume în care deştepţii fură şi proştii fac pe proştii. Aşa că, nu prea poţi să fii catolic când ceilalţi se dau cu necuratu’.
Iată dovada! Un alt mare constructor (poate cel mai cunoscut din istoria auto), a intrat în belele cu legea şi din nou motorina bate vina. Birourile Daimiler din Germania au fost percheziţionate într-o investigaţie a promovării datelor ireale către consumatori (publicitate înşelătoare). Date despre emisiile de noxe, desigur. Reuters scrie că 11 birouri sunt verificate în Germania de către 250 de reprezentanţi ai legii, dintre care 23 sunt procurori. Daimler a spus BBC că va coopera cu justiţia. Aşa … şi?