Diatto GT Ottovù

Autor: Dan Vache 26 iul. 2007 Știri auto
Diatto GT Ottovù

Se pare că încercarea de înviere a numelui Diatto a avut succes, deoarece Zagato a primit deja suficient de multe comenzi. Maşina, apărută anul trecut la Salonul de la Geneva şi prezentată deja pe promotor.ro, urmează să fie construită într-o serie limitată de 99 de exemplare, sub denumirea Diatto GT Ottovù.

Conform italiaspeed.com, motorizarea V8 de 4,6 litri va beneficia de compresor mecanic şi de know-how-ul motoriştilor Cosworth şi Roush, astfel că puterea va fi de 530 CP, cu posibilitatea unui upgrade până la 650 CP. Proiectanţii anunţă un demaraj 0-100 km/h sub 4 secunde, în condiţiile în care motorul ar urma să fie conform normelor de poluare Euro 5. Raportul de numai 2,75 kg/CP îi va permite coupe-ului de patru locuri să atingă viteze de 300 km/h, în timp ce sistemul de frânare Brembo asigură o distanţă de oprire de la 100 km/h de numai 33 metri. Deocamdată, nici o informaţie despre cât va costa o astfel de bijuterie exclusivistă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide