Dialog amuzant între un polițist și un șofer prins drogat la volan. Ce explicație halucinantă a oferit acesta?
Un şofer care a fost prins conducând sub influența unor substanțe interzise le-a oferit polițiștilor de la Rutieră o explicaţie incredibilă. Pentru a justifica rezultatele pozitive la cocaină, canabis şi amfetamină afișate de drogtest, acesta le-a spus oamenilor legii că a mâncat o salată cu oțet!
Cum a decurs dialogul halucinant dintre polițist și șofer?
Dialogul inedit dintre polițistul de la Rutieră și șoferul în cauză a fost redat integral pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. Iată cum a decurs dialogul:
– Cocaină – pozitiv. Canabis – pozitiv. Amfetamină – pozitiv.
– V-am zis, am mâncat o salată cu oțet.
– Vedeți că le-ați încurcat. Salata cu oțet e scuza pentru cei care au băut. La dumneavoastră alcoolemia e zero. Altă problemă aveți. Sigur nu ați consumat nimic?
– Sigur nu… și sigur e de la nurofen. Am luat un nurofen.
– Și ați mâncat și o salată cu oțet.
– Văd că nu înțelegeți. Dați-mi amendă, luați-mi permisul…
– Facem și un dosar penal. Și mai e ceva, o să stați puțin de vorbă cu colegii mei de acolo. Cu ei discutați despre farmacie.
– Ce farmacie?
– Cea de unde ați luat nurofenul.
– Păi nu l-am luat de la farmacie.
– Exact așa am zis și noi.
Recomandare: ca să nu vă puneți viața în pericol, luați nurofen doar de la farmacie.
Altfel, „nurofenul” dat de un „prieten” vă va da mari dureri de cap și vă va pune viața în pericol!