Detroit 2008
Rămînînd în zona germană, Audi a adus la Detroit două modele extrem de interesante. Primul este impresionantul concept R8 V12 TDI. Este vorba de un R8 dopat cu motorină. Inginerii de la Ingolstadt au montat sub capotă un motor diesel de 6.000 cmc care dezvoltă 500 CP şi nu mai puţin de 1.000 Nm. În ciuda performanţelor demne de un supercar pe benzină, 4,2 secunde 0-100 km/h, consumul de carburant anunţat de constructor este de doar 9 litri la 100 km. Viteza maximă anunţată este de 300 km/h.
Pentru a scoate în evidenţă noul concept, Audi a operat o serie de modificări şi în ceea ce priveşte aspectul exterior. Astfel, R8 TDI prezintă în partea frontală prize de aer gigantice şi un calandru extrem de impunător. Pentru a ajuta puternicul motor să respire, au fost amplasate şi prize de aer laterale.
Acest concept este răspunsul Audi la problema performanţei în era ecologică. Noul supercar diesel este cît se poate de prietenos cu planeta. Consumul de carburant e decent, iar în privinţa emisiilor poluante, monstrul diesel satisface deja normele de poluare Euro 6, ce vor intra în vigoare din 2014.
Al doilea exponat adus de Audi la Detroit a fost modelul de serie TT-S. Este vorba de cel mai puternic model din gama coupe-ului TT. Speculat şi spionat de multă vreme, cel mai tare TT nu a primit indicativul R sau RS, trebuind să se mulţumească cu motorul de doi litri TFSI a cărui putere a fost mărită la 265 CP. TT-S va fi disponibil atît în variantă coupe, cît şi cabrio. Noul propulsor aduce şi o cifră impresionantă: 5,4 secunde pentru a atinge prima sută de km/h. Opţional, se poate monta cutia de viteze secvenţială cu dublu ambreiaj S-tronic.
Trecem rapid în tabăra japoneză a celor de la Mitsubishi. Aşa cum era aşteptat, fanii mărcii au putut admira pentru prima dată versiunea Ralliart a modelului Lancer. Plasat între versiunea americană GTS 2.4 şi modelul Evo, Lancer Ralliart beneficiază de tracţiune integrală şi de acelaşi motor de doi litri ca şi Evo, dar care dezvoltă 235 CP.
Tot la standul Mitsubishi, vizitatorii au putut admira un concept numit RA, cu forme futuriste, dar nu extraordinar de inspirate, şi cu roţi proeminente, adăpostite de pasajele generoase ale roţilor. Partea interesantă sînt materialele folosite: structură de aluminiu şi panouri din plastic reciclat. În plus, propulsorul este un diesel mic şi curat, dar foarte supărat. Motorul de 2,2 litri dezvoltă 200 CP şi acţionează ultima generaţie de tracţiune integrală S-AWC dezvoltată de Mitsubishi.