DeTomaso Pantera – reeditare
Designerul german nu este la prima sa creaţie de acest gen, el incercând şi redesenarea legendarului Vector W8. De Tomaso Pantera a fost o supersportivă care a "evoluat" din 1971 până în 1996. Maşina a fost comercializată cu preponderenţă peste ocean, fiind construite doar 7.200 de unităţi în toţi cei 25 de ani de existenţă, unul dintre acestea fiind cumpărat chiar de Elvis Presley.
Au mai existat încercări de a readuce pe linia de plutire marca De Tomaso, dar acestea au fost sortite eşecului. MG a achiziţionat marca în 2003 cu intenţia de conserva fabrica pentru a construi un nou supercar, dar acesta s-a dovedit un eşec comercial, iar firma a fost declarată falimentară un an mai târziu.