Debutul oficial al noului BMW M4 şi al celei de-a cincea generaţii BMW M3 sedan se apropie din ce în ce mai mult de noi. Dovada? BMW a publicat detaliile tehnice ale celor două noi modele sportive.
Potrivit britanicilor de la AutoExpress, noile M3 şi M4 vor fi lansate simultan şi vor fi, atât cât e posibil, identice din punct de vedere tehnic. Ambele modele au parte de multă fibră de carbon, ceea ce a dus la o greutate totală mai mică de 1,5 tone pentru fiecare.
În echipamentul standard, BMW M3 şi BMW M4 vor primi o cutie de viteze manuală cu şase trepte – care urcă turaţia motorului la apăsarea ambreiajului pentru a obţine o schimbare cât mai rapidă. La fel ca la generaţia precedentă a lui BMW M3, pe lista de opţionale a noilor modele se va afla şi o cutie de viteze automată cu şapte trepte şi ambreiaj dublu. În acest caz, viteza schimbărilor poate fi modificată prin intermediul diferitelor moduri de condus disponibile.
De asemenea, BMW va oferi şi suspensia adaptivă BMW Adaptive M, care oferă trei moduri – Comfort, Sport şi Sport+.
Una dintre schimbările mai importante este alegerea unui sistem de direcţie electromecanic în defavoarea unui sistem hidraulic. Alegerea a fost făcută pentru a scădea consumul de carburant, însă rămâne de văzut dacă şoferul va avea parte de aceleaşi senzaţii ca înainte.
Cea mai mare schimbare este, însă, renunţarea la V8-ul de 4,0 litri de pe precedenta generaţia M3 şi adoptarea unui motor de 3,0 litri cu şase cilindri în linie şi două turbocompresoare. Vechiul V8 dezvolta 420 CP la 8.300 rpm şi 400 Nm la 3.900 rpm. Noul propulsor de 3,0 litri produce 420 430 CP şi 500 Nm, ceea ce înseamnă că e mai puternic decât predecesorul său, însă linia roşie e acum la 7.500 rpm, spre deosebire de cele 8.300 rpm din vechiul M3.
Puntea din spate are parte de un nou diferenţial, denumit Active M Differential, care înlocuieşte fostul sistem manual. Acum, un actuator electric acţionează variabil pentru a bloca diferenţialul atunci când e nevoie.
Deocamdată, BMW nu a comunicat cifrele referitoare la viteza maximă sau la acceleraţie. Noile BMW M3 şi BMW M4 vor fi puse în vânzare în 2014.
În imagini apare BMW M4 Concept, care a fost prezentat la concursul american de eleganţă Pebble Beach.