În timp ce mai marii Europei se străduiesc să găsească o soluţie cât mai bună pentru a evita intrarea Greciei în colaps financiar, iar mediile financiare ameninţă că, dacă Grecia va cădea, vom intra într-o recesiune şi mai mare, jurnaliştii britanici de la The Telegraph au făcut o descoperire interesantă.
Conform profesorului Herakles Polemachakis, fost director al departamentului economic al cabinetului primului ministru, în Grecia sunt înregistrate mai multe Porsche Cayenne decât numărul contribuabililor care şi-au declarat venituri de peste 50.000 euro. Cu alte cuvinte, o imagine elocventă a evaziunii fiscale care se practică şi la vecinii greci.
Nu doar atât: în ciuda faptului că Grecia pare o victimă, o mare parte din parcul auto al grecilor ar putea da o imagine total inversă, şi anume că mulţi greci o duc prea bine. O situaţie întâlnită, de altfel, în toate ţările din estul Europi, inclusiv România, după cum bine ştim.
Cel mai bun exemplu pe care îl dau jurnaliştii britanici este localitatea Larisa, capitala regiunii Thesallia, cu o populaţie de 250.000 de locuitori, unde raportul de Porsche Cayenne pe cap de locuitor îl depăşeşte chiar şi pe cel înregistrat în New York sau Londra. Asta în condiţiile în care veniturile din agricultură au o contribuţie infimă la PIB-ul Greciei, iar veniturile proprietarilor de Cayenne nu pot fi explicate.
Recent, colegii de la Ziarul Financiar au realizat o anchetă, din care a reieşit că în România au fost vândute 200.000 de maşini de peste 20.000 de euro, deşi numărul angajaţilor care câştigă anual cel puţin 20.000 euro este de numai 40.000 de persoane.
Deci, ne mai miră criza economică?