Descoperă emblemele Europei, ziua 6: Chamonix – Mont Blanc – Aosta

Autor: Adrian Mihălţianu 06 mart. 2014 Știri auto

Dacă tot ne-am făcut de cap la Salonul Auto de la Geneva 2014, am primit bonus o zi de plimbare cu Opel Insignia Country Tourer prin Alpi, în jurul Evianului, Chamonixului şi pe serpentinele care coboară apoi spre Italia. 

OK, după cinci zile din excursia prin Europa, am:

1. vizitat nici-nu-mai-ştiu câte oraşe, trecut de borna celor 3.000 de kilometri parcurşi

Geneva, văzută din fuga maşinii (cu 40 km/h, altfel rişti să fii împuşcat)

2. condus un OPEL Insignia Country Tourer, un diesel de 200 de cai care se încăpăţânează să rămână la 7,3 l/100 km consum – ne-am şi dat pe serpentine cu el, jur!

Ah, serpentinele! Chiar dacă e break, e 4×4, iar asta ne distrează teribil în viraje

3. obţinut la Geneva două interviuri pe care o să le citeşti cât de curând

4.  văzut, pozat şi scris despre multe maşini care ne plac – şi încă nu ai citit tot, mai urmează câte ceva

5. ajuns la concluzia că oricât de curat ar fi aerul de munte în Franţa şi oricât de bun ar fondue-ul, trebuie să ne continuăm călătoria.

Aşadar, joi am lăsat soarele, pentru prima dată de când am „campat” lângă Salonul Auto, să ne lumineze asfaltul şi să putem şi noi să facem nişte poze, cu ocazia ultimei dăţi când provocăm Country Tourer-ul nostru pe serpentine.

PONT: dacă ajungi în Franţa, pregăteşte-te să fii depăşit chiar şi pe serpentine, chiar în acele de păr, chiar şi de Dacii Sandero – poveste adevărată. În timp ce în Elveţia oamenii sunt enervant de calmi şi de prevăzători, în Franţa ţi se dau trei-cinci secunde să demonstrezi că nu meriţi să fii depăşit. După aia, aşteaptă-te la ce-i mai rău.

Ziua de joi, la birou. Screensaver

Ziua de joi a început cu ordinul strict al şefului „să vă distraţi”. Pentru asta, ni s-a interzis să folosim autostrăzile italiene în drumul nostru către Torino. Astfel, după ce am trecut prin Tunelul Mont-Blanc (da, cel de 11,6 kilometri lungime), am continuat să ne sucim gâturile încercând să admirăm cât mai amplu priveliştea din jurul nostru.

Dacă ţi se dă să ai aceeaşi destinaţie, îţi sugerăm să faci la fel: imaginile cărora îţi vei supune ochii vor fi atât de puternice încât vei simţi, fizic, bucurie. Poate că în cazul nostru impactul a fost dat şi de diferenţa de atmosferă – de la primăvara timidă, ploioasă din Geneva la cele 18 grade Celsius din însorita şi înverzita Italie – însă Tunelul parcă ne-a teleportat în altă lume. Una în care am mai fi rămas, sincer.

Şefu’ de fapt ne zisese să evităm şi tunelul şi s-o luăm prin munţi, că avem 4×4, dar noi preferăm să dăm… cââât?!

Cât despre Torino – există un lucru care NU ne-a plăcut: faptul că restaurantele se deschid abia la 20:00 în centru, deci dacă vrei să mănânci ceva mişto, trebuie fie să prinzi prânzul, fie cina. Dacă nu, poţi oricând să te serveşti de la un „Pizza Kebap” sau „Pizza Falafel”. Bleah!   

Despre călătorie, vom scrie ceva mai mult în revista de aprilie, dar până atunci, iată emblemele europene care vă pot ajuta să câştigaţi în cursa DESCOPERĂ EMBLEMELE EUROPEI:

CHAMONIX

Chamonix este locul in care a avut loc prima Olimpiada de Iarna din istorie, in 1924. 16 natiuni participante, 258 de atleti, 6 sporturi si 9 discipline, asa arata reinventarea Olimpiadei antice in straie de iarna. Evenimentul a avut un impact major si asupra statiunii Chamonix, care a devenit celebra in toata lumea, transformandu-se apoi intr-un pol turistic al sporturilor de iarna.

Afişul primei Olimpiade de Iarnă, cu un vultur ameninţând nişte oameni în galben pe un bob

MONT BLANC

Mont Blanc nu este doar cel mai inalt varf montan din Alpi, ci si un simbol al calitatii, poate si datorita maiestuozitatii sale. Din numele sau s-a inspirat si unul dintre cei mai exclusivisti producatori de ceasuri, stilouri si marochinarie, firma germana Montblanc, a carei emblema, steaua cu sase colturi rotunjite, face referire la crestele acoperite de zapada. Numarul ‚4810’, care apare des pe produsele companiei, face referire la inaltimea muntelui.

O mulţime de bani, pentru a număra secundele. Cu exactitate

AOSTA

Lung de 11.61 km si lat de 8.6 metri, tunelul Mont Blanc leaga Franta de Valea Aosta din Italia, scurtand drumul intre cele doua regiuni cu peste 50 de kilometri. Multa vreme considerat a fi cel mai lung tunel din lume, tunelul a fost o emblema a spiritului practic european, permitand schimburi comerciale si turistice intense intre cele doua tari. La capatul sau se afla Valea Aosta, una dintre cele mai frumoase din Europa!

Tunelul Mont Blanc, care leagă Franţa de valea Aosta din Italia

Revenim cu povestea zilei de azi, până atunci jucaţi-vă în DESCOPERĂ EMBLEMELE EUROPEI alături de noi!


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide