Depășești când șoferul din fața ta îți dă semnal de dreapta? Ce prevede legea în aceste situații
În limbajul nescris al șoferilor, când cel aflat în fața ta îți dă semnal de dreapta, înseamnă că poți intra în depășire. Iată ce ar trebui să faci în această situație și care sunt prevederile legale.
Șoferii pot comunica între ei, pe șosea, cu ajutorul semnalelor luminoase sau acustice. Adică, folosind flash-urile, semnalele dreapta-stânga sau claxonul.
Uneori, prin aceste semnale șoferii își exprimă nemulțumirea sau reproșul față de alți conducători auto. Alteori, însă, au rolul de a-i ajuta.
Ce înseamnă când un șofer îți dă flash-uri
Flash-urile din spate, la semafor te avertizează că trebuie să avansezi. În general, când se pune culoarea verde, cel aflat în spate poate da flash. Astfel, îți atrage atenția că trebuie să te pui în mișcare.
Flash-urile din spate, în mers, le vei întâlni, în general, pe drumurile care au două benzi pe sens, iar tu circuli pe banda a doua. Acest semnal reprezintă o solicitare de a te da la o parte pentru a-i face loc celui din spatele tău. De asemenea, poate fi o modalitate a respectivului de a-și manifesta nemulțumirea față de o manevră făcută de tine.
Flash-urile din față, în mers, te avertizează că urmează să întâlnești un radar sau un echipaj de poliție. Acest semnal între șoferi se folosește încă din timpul comunismului. Este modul prin care conducătorii auto se ajută reciproc, pentru a scăpa de amendă. În general, cei care au observat un echipaj de poliție, semnalizează șoferilor care vin din sens opus, prin două flash-uri scurte, prezența acestuia.
Dar, dacă cel care vine din sens opus îți dă flash, apoi pornește faza lungă, poate însemna că îl „orbești”. Adică ai faza lungă pornită sau luminile de ceață.
Flash-urile din față, în intersecție, reprezintă permisiunea pe care ți-o dă cel din sens opus de a intra în intersecție, în fața lui. Sau de a vira prin fața lui, fiind dispus să reducă viteza sau să oprească pentru a te lăsa să treci.
Depășești când șoferul din fața ta îți dă semnal de dreapta?
Când cel care circulă în fața ta dă semnal de dreapta, poate avea două semnificații. Fie urmează să oprească, fie îți semnalizează că poți să-l depășești.
În mod normal, acesta dă semnalul când are vizibilitate suficientă și vede că nu vine nimeni din sens opus. Șoferii de camion și autocar sunt cei care, de obicei, îi ajută, astfel, pe șoferii aflați în spate să depășească. Sau, dacă primești semnal stânga, înseamnă că nu poți să depășești, pentru că e trafic din sens opus.
Deci, în principiu, când primești semnal dreapta, ai putea să intri în depășire.
Dar, înainte de a face această depășire, ar fi bine să:
- te asiguri că nu vine nimeni din față
- nu încalci o regulă de circulație (linie dublă continuă, limita de viteză, zonă unde e interzisă depășirea, etc.)
- nu pui în pericol circulația și nici pe tine (nu te apropii de o curbă, de o intersecție, etc.).
Chiar dacă șoferul din fața ta îți semnalizează că poți intra în depășire, tu răspunzi pentru această manevră. Legea stabilește regulile în care poate fi efectuată o depășire. Și, indiferent de semnalele sau indicațiile primite de șofer de la alți participanți la trafic, este obligat să respecte aceste reguli. Altfel, în afară de amendă, riscă să provoace un accident de circulație.