Deloitte: Europenii amână cumpărarea unei mașini din cauza incertitudinii
Potrivit unui studiu Deloitte, europenii amână cumpărarea unei mașini din cauza incertitudinii generate de epidemia de coronavirus. De asemenea, folosirea serviciilor de mobilitate este mai reduisă, dar și bugetele alocate întrețiunerii mașinilor și combustibilului au fost reduse semnificativ.
Potrivit studiului Deloitte State of the Consumer Tracking, mai mult de jumătate dintre europeni (52%) intenţionează să amâne cumpărarea unui vehicul nou şi susţin că îl vor păstra pe cel actual mai mult decât era prevăzut iniţial, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, cei mai prudenţi în ceea ce priveşte comportamentul de cumpărare se dovedesc a fi polonezii (68%), urmaţi de irlandezi (61%) şi de spanioli (60%), potrivit unui studiu realizat de Deloitte în a doua jumătate a lunii iunie, pe un eşantion de 18.000 de respondenţi din 18 ţări, dintre care nouă state europene – Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia şi Spania.
Datele indică, de asemenea, că pandemia influenţează puternic şi serviciile şi produsele legate de domeniul transportului. Companiile de ride-sharing sunt cele mai afectate, având în vedere că aproape jumătate dintre consumatorii europeni (45%) intenţionează să limiteze folosirea serviciilor oferite de acestea. Această tendință va constitui o veritabilă piatră de moară pentru companii ca Uber sau Bolt.
În acelaşi timp, mai mult de un sfert dintre europeni intenţionează să amâne achiziţionarea de servicii periodice de întreţinere pentru vehicule şi 8% dintre europeni plănuiesc să cheltuiască mai puţin pe combustibil în următoarele patru săptămâni. Asta ar putea însemna un parc auto mai prost întreținut și mașini exploatate necorespunzător.
Deloitte: Și românii sunt rezervați la cumpărarea unei mașini noi
„Toate sectoarele legate de mobilitate au fost puternic zguduite de recenta criză sanitară, de la jucătorii din industria auto, la companiile aeriene, de ride-hailing şi serviciile adiacente. Toţi aceşti actori economici caută să atenueze efectele pandemiei de COVID-19 prin soluţii care variază de la extinderea către noi domenii – cum este cazul unor jucători din industria auto care şi-au adaptat liniile de producţie pentru fabricarea de echipamente medicale – până la regândirea strategiilor şi accelerarea capacităţii de adaptare la nou, cum este cazul companiei Bolt, care a introdus bicicletele electrice în gama sa de servicii oferite clienţilor. În România, asistăm deja la un comportament mai prudent din partea consumatorilor, confirmat de o atitudine precaută cu privire la cheltuieli şi de o scădere semnificativă a numărului de vehicule înmatriculate”, a explicat pentru Mediafax Ciprian Gavriliu, Partener Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanţă pentru Sectorul Auto.
În același timp, însă pandemia de coronavirus a crescut importanţa proprietăţii asupra unui vehicul, astfel că aproape trei sferturi dintre consumatorii europeni (72%) consideră că deţinerea unei maşini este valoroasă în această perioadă. În acest context, mai mult de jumătate dintre europeni (54%) intenţionează să limiteze utilizarea transportului public în următoarele trei luni. Asta ar putea însemna că cei care nu dețin încă o mașină vor cumpăra una, chiar dacă vor prefera soluții low cost cum este achiziționarea unei mașini second hand. Acestea s-au ieftinit semnificativ în perioada recentă, ca urmare a crizei sanitare.