Decizia CE nu opreşte Ford

Publicat: 28 02. 2008, 11:45

Membrii comisiei de privatizare a Automobile Craiova şi reprezentanţii Ford vor analiza, în data de 3 martie, decizia Comisiei Europene privind recuperarea unui ajutor de stat ilegal de 27 milioane de euro şi vor lua măsurile necesare finalizării tranzacţiei.

Totuşi, suma, care face obiectul polemicii dintre organismul european şi constructorul american, este una infimă comparativ cu investiţiile de peste 600 de milioane de euro angrenate la uzina din Craiova. De asemenea, o retragere a Ford pe motive financiare ar fi o lovitură de imagine pentru gigantul american, deci este de aşteptat ca privatizarea Automobile Craiova să îşi urmeze cursul normal.

"Mă bucur că investigaţia Comisiei Europene s-a încheiat într-un timp atât de scurt. Planurile şi angajamentele noastre pentru fabrica din Craiova rămân neschimbate", a confirmat, într-un comunicat de presă, preşedintele Ford Europa, John Fleming, planurile viitoare nealterate de investigaţia C.E.

Partea română rămâne, însă, ferm pe poziţie în ceea ce priveşte preţul de privatizare al Automobuile Craiova: "Preţul de achiţizie rămâne la 57 de milioane de euro pentru cele 72,4% dintre acţiunile pe care statul le deţine la Automobile Craiova. După ce vom analiza răspunsul Comisiei Europene, vom discuta poziţia instituţiei europene cu reprezentanţii comisiei de privatizare a Automobile Craiova", a declarat Nadia Crişan, consultant al Ford Europa în procesul de privatizare, pentru agenţia Mediafax. Nu se precizează în ce fel statul va recupera aceşti bani, dar este posibil ca ajutorul de stat să îmbrace o altă formă, sau clauzele impuse de români să fie revizuite.

La privatizarea uzinei auto din Craiova, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a impus cumpărătorului să realizeze o producţie de minim 200.000 de automobile în al patrulea an de la privatizare, să efectueze o serie de investiţii şi să-i păstreze pe cei 3.900 de foşti angajaţi ai întreprinderii Automobile Craiova şi ai filialei acesteia Daewoo România. În schimbul acestor prevederi Ford, singurul peţitor al uzinei de la Craiova, a primit  un "discount "  de 27 milioane de euro.

Achiziţia fabricii va fi finalizată după adoptarea legii speciale pentru privatizarea Automobile Craiova. Legea urmează să fie adoptată în data de 4 martie, potrivit Ford.