Deci noi ne-am lua maşina asta pe loc dacă ne-am permite (galerie foto)

Da, mai repede decât autonomele. Mai repede înfăptuibile decât autonomele care deja omoară pietoni pe dreptul lor, adică pe trecere. Avantajul autonomelor e că stai pe spate şi le laşi doar pe ele. Dezavantajul e că sunt ţinte expuse atacurilor virtuale. Odată ce-ţi intră hacker-ul vâlcean în unitatea de management, poate să facă vraişte pe acolo şi să-ţi dea peste cap frâne, aceleraţie şi mai tot ceea ce ţine de siguranţa ta.

Într-o lume complet-autonomă, maşinile ar comunica între ele, astfel că traficul s-ar organiza automat şi nu am mai sta ca proştii la semafoare, nu am mai polua şi altceva – am fi mai liniştiţi. Aia e însă o lume SF încă foarte departe din câte vedem noi. Să nu uităm că sunt încă ţări fără apă potabilă şi noi vrem maşini zburătoare.

Până atunci, mai există o variantă uşoară în adevăratl sens al cuvântului. Maşinile scoase la imprimante 3D. Sunt imprimante pe care deja producătorii mari şi chiar brand-urile de lux din auto le folosesc pentru anumite componente. Acum vorbim de o maşină cu caroserie şi interior printate 3D, foarte uşoare şi cu procese de producţie mult mai puţin poluante decât cele convenţionale. LSEV e prima maşină de serie printată 3D şi e făcută de chinezi şi de italieni, împreună. Este o maşină electrică şi seamănă mai mult cu un renault Twizy decât cu un Smart.

Maşina intră în producţie din 2019 şi pe prima piaţă de desfacere – China – sunt deja 7.000 de comenzi. Deocamdată însă, capacitatea de producţie a LSEV-ului e limitată la 500 de bucăţi pe an. Maşinuţa are 450 de kilograme datorită materialelor scoase la imprimanta 3D. Autonomia e de 150 de km, iar viteza maximă e de 70 km/h. Toată distracţia – în adevăratul sens al cuvântului – costă 7.500 de euro. Tot cam cât un Twizy.

Din cele 2.000 de bucăţi individuale de plastic care ar fi fost necesare pentru construirea maşinii, au rămas 57 de părţi din plastic printate 3D. Şasiul, roţile şi geamurile sunt singurele componente nonmecanice care nu sunt scoase la imprimantă. Dacă ne-am lua una? Sigur nu am sta nicio clipă pe gânduri. Asta dacă, desigur, am avea 7.500 de euro de aruncat pe print-uri.

Autor Alexandru Banu