Dealer Hummer trece la Smart

Publicat: 16 09. 2008, 16:28

California părea să fie un paradis pentru Hummer, gigantul parcă fiind făcut pentru deşertul californian. Însă în prezent unul din cei mai mari dealeri Hummer atât din California cât şi din SUA, infirmă acest lucru. Dan Towbin a părăsit brandul american pentru unul european, mai mic, mai profitabil, şi anume Smart. Dealerul, fiind singurul care comercializa brandul Hummer în Las Vegas, se alătură primilor şapte dealeri americani care au renunţat şi ei la Hummer în acest an, ceea ce înseamnă o scădere de 5% în rândul dealerilor Hummer.

Acest lucru se explică mai ales prin faptul că dealerii americani trebuie să facă discounturi din ce în ce mai mari pentru SUV-ul american. Nici clienţii nu sunt interesaţi de astfel de maşini, având în vedere că o călătorie între Los Angeles şi Las Vegas cu avionul costă la fel cât una cu Hummer-ul. În schimb apetitul pentru giganţi precum Hummer rămâne neschimbat în unele ţări din Orientul Mijlociu, Africa, Asia şi chiar Europa.

VEZI TOATE ANUNŢURILE HUMMER