Pe zi ce trece, suntem tot mai păcăliţi, mai uimiţi şi mai umiliţi. Sunt banii pe care îi plătim cu muncă, bani care ni se opresc din salarii şi pe care angajatorii îi dau Statului ca să facă treabă. Treaba românească e însă departe de adevăr. E o treabă de a se afla în treabă. Dacă afară lumea trimite maşini pe Marte şi face roboţi microscopici care mănâncă tumori, aici suntem undeva în preistoric. Şi vorbim de simple necesităţi, pe care oamenii le-au avut de când există.
Este vorba de drumuri, care pe vremuri se numeau poteci. Acum suntem în 2018 şi România e codaşă la autostrăzi. Avem planuri de mii de kilometri de 27 de ani. Cu ce am ieşit din comunism, cu aproape aia am rămas. E un eveniment când lansăm loturi de câte 15 km şi o drama când le reparăm la fiecare doi ani. A cui e vina, nu ştim. Începem să credem că dincolo de combinaţiile şi dedesubturile pe care le bănuim toţi, favorizările anumitor companii în contul unor datorii şamd, este vorba mai mult de incompetenţă, de neştiinţă şi de prostie, toate trei pe rând şi împreună. Dovada este că zilnic vedem pe Facebook clipuri share-uite de simpli oameni care filmează nişte Stani şi Brani la reparat sau asfaltat. Şi parcă de la un filmuleţ la altul e tot mai grav. Culmea penibilului e mereu alta şi nu ne mai surprinde nimic. Dacă ar fi un caz pe an, ar fi ceva comic, însă când sunt numai aşa, e deja tragic şi decisiv pentru soarta noastră. Nu avem cum să ne luăm de cei care execută, indiferent de culoarea vestei lor – în cele mai multe cazuri, portocalie. Ei fac fix ce îi pun şefii să facă. Nu ei administrează bugetele. Din păcate, aproape întotdeauna, ei sunt cei măscăriţi şi umiliţi atunci când încearcă să asfaltze printre maşini.
Da, printre maşini, exact cum vedem în acest filmuleţ (video). Nu asfaltează, repară. Pe ninsoare, viscol, ud pe jos, fac un lşucru degeaba. Orice lucru costă. Timp, resurse, materie primă. Filmarea asta e din Timişoara, de pe Strada Popa Sapca, stradă a cprei asfaltare, conform opiniatimisoarei.ro, a fost făcută acum câteva luni. Nu mai avem niciun comentariu.
Alexandru Banu, sursă Opinia Timişoarei