De la ce vârstă au voie copiii în mașină? În ce condiții are voie un minor pe scaunul din față

Autor: Radu Țuțulan 07 sept. 2024 Știri auto
De la ce vârstă au voie copiii în mașină? În ce condiții are voie un minor pe scaunul din față

Legea circulației stabilește de la ce vârstă au voie copiii în mașină, atunci când în vehicul se află doar șoferul. De asemenea, este important de știut în ce condiții are voie un minor pe scaunul din față al mașinii.

De foarte mulți ani, este interzis șoferilor să transporte copii pe scaunul din față al mașinii. Doar după o anumită vârstă au voie minorii să stea în față, dar numai dacă au înălțimea corespunzătoare.

Dar, la fel de important, Codul Rutier stabilește de la ce vârstă au voie copiii în mașină, indiferent de locul pe care îl ocupă.

De la ce vârstă au voie copiii în mașină?

Conform legii, copiii care nu au împlinit vârsta de 3 ani nu au voie în mașină decât sub supravegherea unui alt adult, în afară de șofer.

Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă. Prin excepție […], copiii în vârstă de până la 3 ani pot fi transportaţi sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul, în autovehicule destinate transportului public de persoane, precum şi în taxi dacă în acesta din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă”, stabilește Art. 97 (2.2) din legea circulației.

Astfel, copiii de până la 3 ani nu pot circula cu mașina decât în scaune speciale. Sau dacă în vehicul se află un alt adult care să-l supravegheze.

În ce condiții are voie un minor pe scaunul din față?

Bebelușii pot fi transportați pe scaunul din față, dar numai dacă sunt respectate toate regulile de siguranță.

Ceea ce înseamnă că cei mici se află într-un scaun omologat, sau coș, care dotat cu chingi de ancorare. Acesta se pune cu spatele la direcția de mers și, obligatoriu, se dezactivează airbagul frontal.

Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunele din faţă”, prevede Art. 97 (2.3) din Codul Rutier.

Copiii care au peste 12 ani și au o înălțime mai mare de 1.50 metri, pot sta pe scaunul din față, având obligația de a purta centura de siguranță.

Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul. […] Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei”, se precizează în ART 97, Alin 1, din Legea Circulației.

Amendă pentru cei care nu respectă legea privind transportul copiilor

În cazul nerespectării obligațiilor privind transportarea copiilor, șoferii pot fi sancționați cu 4 sau 5 puncte de amendă.

În plus, se aplică pentru această abatere și trei puncte de penalizare.

Așadar, sancțiunea pentru nerespectarea regulilor de transport a copiilor este între 660 și 825 de lei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: unsplash.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide