De ce Uber a pierdut licența în Londra?
Uber a pierdut licența de operare în Londra și are la dispoziție 21 de zile pentru a contesta decizia autorităților britanice. Până atunci, compania de ride-hailing va continua să funcționeze până la decizia finală a instanței.
Autoritatea de Transport din Londra (Transport for London) a decis suspendarea licenței companiei Uber din cauza vulnerabilității aplicației. Aceasta permite șoferilor neautorizați sau suspendați să își încarce fotografiile în conturile deja create de către alți șoferi și chiar să transporte pasageri, punându-i astfel în pericol pe clienții companiei. Infracțiunea a fost descoperită în cazul a 14.000 de curse. Ultimul caz a fost raportat în urmă cu trei săptămâni. Unul dintre șoferii activi fusese suspendat pentru distribuirea unor imagini indecente în care apăreau minori.
Nu mai puțin de 45.000 de șoferi lucrează pentru Uber în Londra. Compania funcționa în baza unei licențe provizorii, acordată pentru 15 luni, în septembrie 2018. TfL refuzase acordarea licenței pe o perioadă de cinci ani, pentru că Uber nu își verifică șoferii în mod corespunzător și nici nu raportează faptele penale grave în care sunt implicați aceștia.
Șefii Uber vor contesta decizia. Directorul regional al companiei, Jamie Heywood, consideră că aceasta este “excepțională și incorectă”. Heywood anunță că Uber va implementa și un sistem de recunoaștere facială a șoferilor, o premieră în domeniul ride-hailing.
Uber are probleme și în România. Clujul este primul oraș din țara noastră care a interzis serviciile de ride-hailing, în baza unei decizii a Curții de Apel, în vara acestui an.