Care este adevăratul motiv pentru care au loc în România atât de multe accidente mortale? Pilotul George Grigorescu explică fenomenul.
George Grigorescu este una dintre figurile emblematice ale automobilismului românesc, cu o carieră impresionantă ce se întinde pe aproape patruzeci de ani. Prima cursă în care a participat a avut loc în anul 1985 în Campionatul Național de Viteză pe Traseu Montan. La acel moment, George Grigorescu participa chiar cu mașina sa personală, un Oltcit.
George a devenit cunoscut în primul rând ca pilot de raliuri al Uzinei Dacia. Performanțele sale l-au propulsat în postura de pilot oficial Renault Sport, unde a continuat să cucerească numeroase premii naționale.
Unul dintre subiectele abordate în cadrul celei mai noi ediții „Podcast cu Prioritate” a fost cel legat de accidentele rutiere și de astfel de incidente mortale au loc pe drumurile din România.
Invitat la cel mai nou episod din „Podcast cu Prioritate”, George Grigorescu a abordat problema accidentelor rutiere. Alături de gazda emisiunii, Luci Popa, a vorbit despre cauza acestora.
„Suntem codașii Europei, cu 90 de decese la milionul de locuitori, iar în Comunitatea Europeană nu este degeaba. Lipsa de educație a participanților la trafic, nepăsarea, lipsa de educație a pietonilor, pentru că sunt multe incidente cu pietoni și faptul că foarte mulți conducători auto sunt proști”, a explicat George Grigorescu.
Lipsa de educație, nepăsarea și răutatea sau agresivitatea participanților la trafic reprezintă aspecte ce duc la accidente rutiere, accidente care se soldează adesea cu victime.
La scăderea numărului de accidente ar putea contribui campaniile de conștientizare, educația rutieră în școli, pentru a familiariza din timp oamenii cu drepturile și responsabilitățile pe care le au, dar și cursurile de conducere defensivă. În ultimă instanță, amenzile mai drastice pentru viteză și încălcarea regulilor de circulație poate că ar mai tăia elanul șoferilor, dar educația ar trebui să reprezinte cel mai important pas către un viitor mai sigur pe drumurile din România.