De ce nu-şi face treaba Poliţia Rutieră? Răspunsul poliţiştilor

Am scris acum câteva zile un articol despre cele 10 greşeli principale pe care le face Poliţia Rutieră de la noi din ţară, fiecare dintre ele câte o cauză a marilor probleme cu care ne confruntăm zilnic în trafic. Reacţiile voastre au fost pe măsură, majoritatea indicând şi alte probleme neluate în seamă de Poliţie, alţii certându-ne că ne luăm de poliţiştii de la Rutieră, deşi intenţia noastră era exact invers: să-i rugăm să fie mai duri, mai fermi, mai curajoşi şi mai consecvenţi în a aplica legea.

Însă am primit şi mesaje de la poliţişti de Rutieră, care ne-au explicat cauzele unora dintre lipsurile remarcate de noi. Iar cauzele sunt profunde şi greu de înlăturat de nişte simpli indivizi – ele trebuie rezolvate sistemic. Iată, mai jos, câteva dintre ele. Am protejat anonimitatea surselor noastre, pentru că poliţiştii nu pot face declaraţii fără aprobarea şefilor lor, fapt care le-ar putea pune în pericol chiar posturile.

1. Se reproşează că Poliţia nu-şi face treaba, dar de fapt lucrurile se înfundă la judecătorii şi primării

Poliţiştii ar da multe amenzi, dar de multe ori au nevoie de sprijinul Poliţiei Locale, care nu le este acordat, iar primăriile sunt de prea multe ori o piedică în calea legii, din interese locale, în special în oraşele mici şi la sat.

În special cei care conduc maşini scumpe au tupeu, pentru că au „spate”. Pe poliţişti nu îi apără nimeni

„Probleme mari: se reproşează că poliţia nu face nimic în legătură cu beţivii, cu cei care conduc cu viteză, cei care opresc aiurea etc… Instanţele sunt pline de contestaţii, unele câştigate de contravenient pentru simplul motiv că nu se vede numărul la maşina la o neacordare de prioritate a pietonului pe stradă cu sens unic – se anulează procesul verbal pentru că nu s-a scris dacă era pietonul angajat în traversare pe trecerea pentru pietoni, pe sensul de mers al autovehiculului, deci despre ce vorbim?”

Judecătoriile în special sunt acuzate că anulează mare parte a amenzilor, ceea ce duce la o stare de lehamite la nivelul poliţiştilor, obişnuiţi deja că îşi fac treaba degeaba.

2. Constatările poliţiştilor nu sunt luate drept probe în procesele de contestaţie

„Patru poliţisti la o constatare la alcool şi domnul conducător singur. Acesta refuză să sufle şi [să i se recolteze sange] – clasare din lipsă de probe (PATRU politisti)” – cu alte cuvinte, chiar dacă sunt patru poliţişti care constată că un şofer conducea în stare de ebrietate, dacă acesta refuză etilotestul şi recoltarea de sânge, ei nu pot forţa procedura, iar respectivul este scăpat de judecătorii chiar dacă există alte prevederi legale care l-ar înfunda în mod legal.

Lucrurile acestea se repetă, din păcate, chiar şi în cazul unor contravenţii mai grave.

3. Vreţi poliţişti care să vă respecte, dar voi respectaţi poliţiştii?

„Nu suntem toţi şpăgari, analfabeţi, aroganţi”, ne spune un poliţist. Tot el continuă, povestindu-ne un caz în care a fost „făcut cu ou şi oţet” de un procuror pentru că „s-a luat” de un „şmecheraş”, amendându-l pentru că încălcase legea. Individul respectiv a avut tupeul să-l urmărească şi să-l ameninţe pe poliţist chiar şi când acesta era în afara serviciului, iar astfel de ameninţări sunt mult mai dese decât am crede, mai ales în oraşele mici, acolo unde indivizi bine „înfipţi” în sistem pot ameninţa, înjura sau chiar lovi un poliţist fără ca instituţiile statului să le facă ceva. În loc ca poliţistul să fie protejat, individul a scăpat cu basmaua curată tocmai pentru că procurorul de caz şi judecătorul au făcut front comun.

Până nu vin cu mascaţii, poliţiştii de la Rutieră nu au prea multe dotări cu care să facă faţă infractorilor

Din acest motiv, poliţiştii se feresc să amendeze indivizii care sunt cunoscuţi că „au spate” sau care le pot face probleme. Nu le vine nimeni în ajutor, ba dimpotrivă… viaţa lor nu valorează prea mult nici în faţa şefilor.

4. Sefii Poliţiei sunt o parte a problemei, nu o soluţie

„Şefii se cred patroni de instituţii”, ne spune un poliţist. „Nu mă refer la toţi”, continuă el, „dar majoritatea începând cu şef de inspectorat până la şeful de birou… de ultraje nici nu vor să audă, iar dacă suntem ameninţaţi în trafic, nu-i problemă, şi ce dacă? Îţi este frică? Dă-ţi demisia! Sunt hilare, dar asta e realitatea şi noi nu suntem nici experţi în karate sau judo şi nici supermeni, suntem oameni”.

5. Resursele poliţiştilor de Rutieră sunt foarte puţine

„Ne acuzaţi că stăm cu radarele „în cascadă”, dar trebuie să ştiţi că facem acest lucru de multe ori pentru că nu avem carburant suficient pentru a ne răsfira pe toată lungimea drumului”, ne spune un poliţist. „Este mai eficient pentru noi să mergem mai puţin cu maşina şi să surprindem un număr mai mare de contravenienţi, decât să patrulăm un sector de drum irosindu-ne puţinul carburant avut la îndemână”.

Completarea de mână a unor formulare stufoase ia foarte mult timp poliţiştilor. Multe sunt contestate pe tehnicalităţi

Un altul confirmă: „Suntem 12 lucrători în ‘stradă’, în 3 schimburi. Faceţi un calcul şi chiar vă invit la noi în oraş să vedeti realitatea şi nu ceea ce vi s-ar părea dvs. normal… este şi mult adevăr în ceea ce s-a scris în articol, dar realitatea este alta… cu 20 de litri de carburant de vineri până luni, cu contestaţii pe bandă rulantă…”

6. Ar fi bună încasarea unei cote-părţi din amenzi, i-ar stimula pe poliţişti?

„Cu cota parte nu ştiu dacă este o idee prea bună, pentru că s-ar putea interpreta sau chiar s-ar face abuzuri”, ne-a spus unul dintre poliţişti. În ciuda părerii generale, dacă un poliţist este zelos şi dă multe amenzi, acestea nu îi aduc niciun beneficiu, toţi banii ducându-se la bugetul de stat. Un altul ne-a menţionat că, în funcţie de şef, se pot obţine salarii de merit, dar acestea nu se prea acordă aşa uşor, ci mai degrabă foarte rar. Acestea ar fi soluţia pentru cointeresarea agenţilor de poliţie, iar nu alocarea automată a unei cote-părţi din încasări.

7. Ce ar dori poliţiştii să primească pentru a-şi face mai bine treaba?

„Mai bine m-ar dota pe mine ca poliţist cu cameră de luat vederi portabilă, aşa cum am văzut în Marea Britanie, este montată pe un fel de vestă, mereu deschisă şi să înregistreze audio/video, pentru a putea fi luate măsuri pe baza filmării şi împotriva celor care vor să ne ofere bani.”

Ce şi-ar mai dori poliţiştii? „Autovehicule puternice, pentru a alerga după unul sau după altul, sau cel puţin cel care are gândul să nu oprească să fie conştient că nu prea are sorţi de scăpare. Şi carburant la ele!”

Mai puţin Logan, mai mult Lotus. Deşi şi Loganul rezistă, ne spun poliţiştii 🙂

În plus, unele dintre dotările „moderne” deja oferite se pare că nu sunt chiar potrivite. Continuă acelaşi poliţist: „şi dotările maşinilor cu laptop legat la baza de date, nu mini pad-urile de acum. Nişte porcării, probabil alţi bani cheltuiţi în sprijinul nostru. Singurul lucru bun achiziţionat de când sunt eu în poliţie sunt staţiile mobile – pot face verificări în stradă la evidenţă, permis, ITP etc.”

Cu alte cuvinte, e bine să ştim şi povestea de partea cealaltă a baricadei. Noi sperăm, aşa cum am scris şi în primul articol, că Poliţia Rutieră din România va primi, în timp, respectul şi teama cuvenite, pentru că asta ar însemna, automat, şi ă scădere la jumătate a accidentelor grave din România, aşa cum se întâmplă în Vest.

Îi invităm, de asemenea, pe ceilalţi poliţişti care au citit cele două articole, să adauge experienţele lor celor de mai sus. Vom avea grijă să le protejăm identitatea, pentru a se putea exprima liber.