De ce nu e bine să prăjești carne la evacuarea unui Lamborghini Aventador

Publicat: 02 06. 2021, 17:26
Actualizat: 02 06. 2021, 17:26

Titlul sună bizar, recunoaștem, dar doar pentru că nu sunt foarte multe Lamborghini Aventador pe străzi. Așadar, la cel mai serios mod cu putință, iată de ce nu e bine să prăjești carne la evacuarea unui Lamborghini Aventador.

Intră în Galeria FOTO

Știm cu toții povestea avertismentelor bizare de pe produsele comercializate în SUA. Să nu bagi animale în cuptorul cu microunde în timpul funcționării est unul dintre acestea. Pariem, însă, că nici măcar americanii nu știau că nu e bine să prăjești friptura la Aventador. A aflat pe buzunarul lui un deținător chinez al supercarului Lamborghini, care a documentat întreaga experiență pe Youtube, pentru posteritate.

Observând că evacuarea „scuipă” flăcări la o apăsare mai energică a accelerației, chinezul s-a gândit să-i dea o întrebuințare creativă. Dorind să-și impresioneze prietenii, proprietarul acestui Lamborghini Aventador a folosit flăcările care ieșeau pe gurile de evacuare pentru a prăji friptura, sau ceea ce pare a fi frigărui în imaginile de mai jos. Evenimentul s-a produs într-un garaj din provincia chineză Hunan, pe 29 mai.

https://youtu.be/DMZ9LdW0Ecs

Nu e bine să prăjești carne la evacuarea unui Lamborghini Aventador. Motivul e simplu

Desigur, chinezul nu a anticipat fragilitatea unui motor de Lamborghini, așa că și-a pus un prieten să-i „dea tălpi” până la rumenirea corespunzătoare a fripturii. După numai câteva secunde, motorul s-a supraîncălzit, sistemul de răcire a explodat iar din mașină a început să iasă ceea ce părea a fi fum dar, din fericire, s-a dovedit a fi doar abur. În plus, lichidul de răcire roz a început să se scurgă pe podeaua garajului.

Din fericire, lucrurile s-au oprit aici, iar mașina nu a luat foc. Dacă s-ar fi întâmplat, ar fi fost o catastrofă, în special dacă luăm în considerare celelalte supercaruri din jur – un Ferrari și un alt Lamborghini. Cu siguranță, chiar și așa, pentru chinez a fost cel mai scump kebab din istorie, după cum au observat câțiva comentatori ai clipului partajat pe Youtube.

Alți șoferi de mașini puternice nu au fost la fel de norocoși. Posesorul unui Mercedes-AMG C 63 Coupé a reușit să dea foc mașinii după o turare a motorului în zona roșie.

via: Autoevolution