De ce e mai bun transportul în comun decât maşina personală în traficul urban

Publicat: 26 11. 2013, 13:21

În România, cele mai stresante situaţii de trafic aglomerat se întâlnesc în Bucureşti, mai ales în orele de vârf. Pentru mulţi dintre şoferii care-şi folosesc maşinile personale este binecunoscută imaginea cozilor parcă interminabile la semafoare şi deplasarea în stil de melc. Un drum care, în mod normal, ar dura 10-15 minute ajunge să depăşească 45-50 de minute în orele de vârf, când toată lumea se înghesuie pe aceleaşi trasee.

Încă din 2009, Societatea de Transport din Toronto (Canada) a demarat un proiect ambiţios prin care dorea să îi facă pe şoferi să conştientizeze dezavantajele folosirii maşinilor personale în traficul urban, iar campania de faţă a avut cel mai puternic efect (după principiul ”o imagine care vorbeşte cât o mie de cuvinte”).

Mai întâi, vedem cât de mult spaţiu este ocupat de maşinile personale, în condiţiile în care fiecare maşină transportă doar o persoană (lucru valabil şi în cazul a 90% dintre românii cu maşini personale). Adică o distribuţie ineficientă a oamenilor, dacă eliminăm maşinile din tablou.

După care aceiaşi şoferi sunt strânşi într-un tramvai, care ocupă locul a doar 3-4 maşini, deci doar 10% din situaţia precedentă! Cu alte cuvinte, dacă lumea ar folosi doar transportul în comun în loc de maşina personală, oraşele s-ar decongestiona cu 90% în teorie.

E adevărat, vorbim de teorie, dar, realist vorbind, dacă automobilul nu ar mai fi prioritizat în oraş, avantajele ar fi mai multe decât diminuarea drastică a aglomeraţiei.

S-ar reduce mult poluarea şi consumul inutil de combustibil (în Bucureşti, în orele de vârf, mai mult de jumătate din combustibil se consumă la ralanti!). Oamenii ar scăpa de stresul inutil din trafic, iar riscul de accidente ar scădea considerabil.

CE ALTE AVANTAJE CREDEŢI CĂ MAI ARE FOLOSIREA TRANSPORTULUI ÎN COMUN ÎN LOCUL TRANSPORTULUI CU MAŞINA PERSONALĂ ÎN ORAŞE?