De acum, poți reclama online un șofer agresiv. Cum se face această sesizare | VIDEO

Publicat: 28 10. 2024, 10:38

De acum, persoanele care sesizează un comportament agresiv în trafic în cazul unui șofer sau motociclist pot depune o reclamație online, direct pe platforma Ministerului de Interne.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat la finalul săptămânii trecute o nouă platformă pe HUB-ul de servicii al ministerului.

Prin intermediul acestui nou serviciu, se pot sesiza fapte de comportament agresiv în trafic.

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere”, se precizează într-o informare publicată pe pagina de Facebook a MAI.

Cum poți reclama online un șofer agresiv

Sesizarea online a comportamentului agresiv se poate face pe platforma hub.mai.gov.ro, la secțiunea „Sesizări abateri rutiere”. Aceasta se află în partea de jos a paginii principale.

Dar, numai persoanele înregistrate vor avea posibilitatea de a sesiza online abateri rutiere.

Deocamdată, doar faptele de comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice se pot reclama.

Potrivit anunțului MAI, sesizarea participantului la trafic va trebui să conțină, în mod obligatoriu:

  • datele de identificare ale persoanei care face sesizarea;
  • nume, prenume și codul numeric personal;
  • număr de telefon;
  • adresa de corespondență;
  • declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării video;
  • data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională;
  • semnătura.

Ce fapte sunt considerate „comportament agresiv”

Abaterile considerate „comportament agresiv” și sancționate de legea circulației sunt:

  • deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  • folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  • conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  • mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  • realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  • conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Comportamentul agresiv se sancționează cu amendă contravențională între 660 și 825 de lei și suspendarea permisului pentru 30 de zile.

VIDEO

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Daniel Zontea (@danielzontea)

Sursa: Daniel Zontea / Instagram