Daimler trece la maşini electrice. Cum va afecta asta uzina de la Sebeş
Grupul Daimler, care deţine Mercedes-Benz şi uzina de transmisii de la Sebeş, spune că activitatea din România va continua să crească, cel puţin până în anul 2025, cu toate că anunţă totodată un plan agresiv de „electrificare“ a gamei de autoturisme. Spre deosebire de maşinile clasice, cele electrice nu dispun de cutii de viteze, scrie Ziarul Financiar.
„Până în anul 2025, Mercedes-Benz estimează că vânzările de autoturisme pur electrice vor atinge pragul de 15-20%. De aici rezultă că diferenţa de 75-85% dintre autoturismele Mercedes-Benz vor avea motoare diesel sau benzină. După calculele noastre – socotind în cifre absolute – în anul 2025 Mercedes-Benz va produce mai multe motoare şi cutii de viteze convenţionale decât astăzi. Această influenţă este o premisă şi pentru dezvoltarea fabricii din România“, au spus reprezentanţii Star Transmission.
În România Daimler produce cutii de viteze şi subansambluri în valoare de peste 400 mil. euro, în uzina din Sebeş producând din aprilie 2016 cutia de viteze 9G-Tronic, una dintre cele mai avansate din lume, care se regăseşte pe cele mai scumpe modele ale Mercedes-Benz.
Până în 2022 compania vrea să-şi electrifice întreaga gamă de vehicule pentru pasageri.
Citeşte articolul complet în Ziarul Financiar