Daimler ocoleşte iar România. Unde îşi vor deschide germanii o noua fabrică
Compania germană Daimler a început marţi construcţia unei noi fabrici Mercedes-Benz lângă Moscova. Aceasta este prima investiţie efectuată de un important producător străin în Rusia, după sancţiunile occidentale impuse acum trei ani, scrie Reuters.com.
Grupul german a anunţat că va investi în noua fabrică peste 250 de milioane de euro, iar data finalizării fiind undeva în 2019. Aceasta veste vine în contextul în care economia Rusiei arată semne de redresare. În ultimulele şase luni livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare pe piaţa rusă au urcat în mai cu 15%, la 124.990 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2016.
Locul unde se va construi fabrica se află în localitatea Esipovo, la 60 km de Moscova. Aceasta va fi prima uzină Daimler pentru producţia de autovehicule de pasageri din Rusia. Aici vor lucra peste 1.000 de angajaţi şi vor fi produse anual peste 20.000 de maşini şi SUV-uri Mercedes-Benz. În Rusia Daimler produce deja camioane.
Primul model care va fi produs în Rusia este Mercedes-Benz Clasa E, apoi tot aici vor fi produse modelele GLE, GLS şi GLC.
România găzduieşte deja două unităţi de producţie ale Daimler, în Cugir şi Sebeş. România a reuşit să atragă o investiţie a Daimler de numai 300 mil. euro în producţia de cutii de viteze.