Daimler a ales o ţară vecină României pentru noua fabrică

Publicat: 07 06. 2018, 11:44

Deşi Berlinul este un critic dur al guvernului Orban, companiile germane se dezvoltă nestingherite în Ungaria. Daimler vine cu 1 mld. euro la Kecskemet

Premierul maghiar Viktor Orban: Deşi suntem mai mici, Germania trebuie să trateze Ungaria cu respect.

Politicile naţionaliste ale guvernului maghiar nu fac din premierul Viktor Orban cel mai bun prieten al cancelarului Angela Merkel. La nivel de de discurs politic, relaţiile dintre cele două ţări sunt adesea confruntaţionale. La nivel economic, situaţia este cu totul altfel.

Citeşte şi Drive test Mercedes-Benz X-Class – Spartan în off-road, gentleman în afara lui – VIDEO

Gigantul auto german Daimler a pus zilele trecute piatra de temelie pentru o nouă fabrică, de un miliard de euro, la baza sa din Kecskemet, oraş aflat la 90 de kilometri de Budapesta. Capitala Ungariei şi Kecskemet sunt legate prin autostrada M5. Noua fabrică, a doua pe care Daimler o are în Ungaria, va fi una „flexibilă”, unde se vor produce atât motoare cu combustie internă, cât şi automobile electrice, scrie Handelsblatt. Producţia va începe în 2020. Uzina va crea 2.500 de locuri de muncă. Ministrul afacerilor externe Peter Szijjarto, prezent la ceremonia de începere a lucrărilor de construcţie, a explicat că guvernul maghiar sprijină investiţia cu subvenţii de 37,5 milioane de euro. Tot el a mai spus că ponderea contribuţiei furnizorilor maghiari la producţia Daimler din Ungaria a crescut de la 30% în 2016 la 50% anul trecut, notează Budapest Business Journal.

Compania germană a produs anul trecut în Ungaria 190.000 de autovehicule, cu 4% mai multe decât în 2016. Veniturile centrului de producţie de la Kecskemét au urcat şi ele cu 4%, la 3,6 miliarde de euro, iar profitul, spun oficialii companiei, este reinvestit în dezvoltare, cum ar fi pentru construirea unei fabrici de şasiuri de 580 de milioane de euro.  În prezent, Daimler, care produce maşinile Mercedes-Benz, are 4.000 de angajaţi la baza sa din Kecskemet. În toamna anului trecut, compania a început dezvoltarea unui centru de pregătire profesională de 9,4 mil. euro la Kecskemet. Investiţia este susţinută de guvern cu subvenţii de 1,9 milioane euro. 

ThyssenKrupp, un alt colos german, a inaugurat în martie o fabrică de componente auto la Jaszfenyszaru, oraş aflat la 70 de kilometri de Budapesta şi legat de capitală prin autostrada M3. Investiţia, de 105 milioane euro, este susţinută de guvern cu subvenţii de 32 de milioane de euro. Fabrica, unde sunt produse sisteme de distribuţie şi de direcţie, va crea circa 500 de locuri de muncă până în 2019. ThyssenKrupp îşi mai construieşte o fabrică, de arcuri şi amortizoare, la Debreţin. Compania are deja o fabrică de componente auto la Gyor şi un centru de dezvoltare software în Budapesta. ThyssenKrupp are circa 1.100 de angajaţi în sectorul automotive din Ungaria.

CITEŞTE ARTICOLUL COMPLET ÎN ZIARUL FINANCIAR