Luna noiembrie a însemnat pentru Dacia, pe piaţa
Uniunii Europene, un avans de 57.2%, reuşind să
comercializeze 23.082 de unităţi. Evoluţia recentă plasează Dacia
pe poziţia a doua în topul creşterilor relative, după Nissan
(+77,2%), dar înaintea Hyundai (+46,8%), conform ACEA. Dacă vorbim
însă de cifre absolute, putem spune că Dacia se află la mijlocul
clasamentului mărcilor în Europa.
Remarcabil este că în luna a XI-a Dacia a reuşit să
depăşească Kia, un constructor cu mai multe modele şi prezent pe
mai multe pieţe. Cumulat în cele 11 luni, Dacia a vândut
217.881 de automobile în Europa, în creştere cu 27,3% faţă de
perioada similară a anului trecut.
Cele mai vândute automobile atât în Noiembrie cât şi în
cele 11 luni au fost cele Volkswagen, cu 136.025 unităţi
în ultima lună şi 1.530.851unităţi în perioada scursă până acum.
Piaţa auto europeană a fost într-o revenire evidentă în
Noiembrie,crescând cu 26,8%, dar mai are încă de recuperat încă
efectele crizei din primele trimestre, în cele 11 luni scăzând cu
2,8%.
În mod particular, piaţa auto românească se află încă pe minus,
în luna Noiembrie contractându-se cu 38,1%. De asemenea, anul 2009
se prefigurează unul de coşmar pentru dealerii de automobile din
România, ăîn primele 11 luni vânzările scăzând cu 60,7%, conform
ACEA. Dacă scoatem din ecuaţie pieţele mici precum Estonia,
Letonia, Lituania, România a fost cea mai afectată de criză
piaţă auto din Europa.