Dacia Spring, la preț de chilipir pe Alibaba. Cu cât o poți cumpăra? – VIDEO
Faptul că modelul electric Dacia Spring se bucură de un imens succes de piață nu mai surprinde pe nimeni. Cele peste 40.000 de comenzi primite în ultimele opt luni stau mărturie în acest sens.
Ceea ce nu știe multă lume este faptul că primul vehicul cu zero emisii din istoria mărcii autohtone se poate achiziționa direct din China, acolo unde este și produs la uzina Renault-Dongfeng din orașul Shiyan, provincia Hubei. Prețurile sunt mult mai mici decât cele practicate pe piețele din România și din alte țări europene.
Dacia Spring la jumătate de preț
Spring, primul autovehicul pe baterii din portofoliul Dacia, este primul din istoria producătorului autohton care este produs în Asia, și anume în China. Micuța urbană electrică este asamblată în aceeași uzină în care Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi și partenerii chinezi de la Dongfeng produc modelul Renault K-ZE, „fratele” lui Spring.
Dacia Spring are în România un preț de catalog de 19.100 de euro, însă cu subvenții și alte reduceri poate fi achiziționată la un preț de sub 10.000 de euro. Până aici nimic ieșit din comun.
Ineditul vine din faptul că versiunea chineză a modelului ce poartă logo-ul mărcii de la Mioveni, denumită Dongfeng E1, poate fi cumpărată de pe celebrul magazin online Alibaba la un preț cuprins între 5.672 și 6.482 de euro.
Din punct de vedere estetic, varianta chineză este identică cu Dacia Spring, atât la exterior, cât și la interior. Trebuie menționat, însă, faptul că modelul Dongfeng E1 nu este dotat cu tot atâtea airbag-uri ca Spring, nu are ESP, radar pt frânarea de urgență și nici ranforsări suplimentare, așa cum obligă normele UE.
VIDEO
Prețurile sunt en-gros
În plus, potrivit unui membru al grupului Dacia Spring Romania (Oficial), prețurile sunt en-gros deoarece. Dacă vei cumpăra o singură mașină, prețul va fi mai mare, iar la acesta se vor adăuga transportul, TVA și toate taxele pentru UE ceea ce înseamnă că Spring-ul chinezesc va costa în jur de 8.000 de euro, adică aproximativ la fel ca un Spring cumpărat din România.
Un alt utilizator atrage atenția asupra faptului că „în România da, vei plăti și vama. Ideea postării nu e ca poți sa îți iei de acolo, ci ca mașina se fabrica cu mult sub 5.000 de euro pe bucată și Renault o vinde cu 19.000 de euro”.
Deși, probabil, că nimeni nu va cumpăra Spring-ul chinezesc de pe magazinul Alibaba, totuși, vă spunem că cine va comanda un singur vehicul va plăti 6.482 de euro. Cei care vor comanda între 4 și 7 unități vor trebui să achite 5.762 de euro/bucată, iar cei care vor cumpăra peste opt unități Dongfeng E1 vor plăti aproape 5.672 de euro pentru o unitate.