Dacia scoate din producţie modelul Duster cu cutie automată
Grupul Renault a decis să oprească producţia SUV-ului Duster echipat cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC, în contextul în care la 1 septembrie va intra în vigoare o nouă procedură de testare a vehiculelor cu privire la consumul de combustibil şi emisiile de noxe şi dioxid de carbon, scrie Ziarul Financiar
„Începând din luna septembrie 2018, Dacia se va conforma noului protocol de omologare WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure), iar oferta comercială va fi adaptată noii proceduri mondiale. Pentru moment, versiunile Duster EDC nu sunt prevăzute pentru a fi comercializate, ţinând cont de această nouă reglementare“, au spus reprezentanţii Dacia.
Versiunile echipate cu cutia de viteze automată (EDC) reprezintă 10% din totalul vânzărilor de Duster. Este astfel posibil ca în acest an volumele Dacia să înregistreze o scădere uşoară, în funcţie de preferinţele clienţilor, care pot merge către cutia manuală sau către modelele Renault. Dusterul este în ultimii ani locomotiva uzinei de la Mioveni, cu o producţie estimată de ZF la 240.000 de SUV-uri în acest an.
Apetitul europenilor pentru SUV-uri a făcut ca 67% din producţia uzinei Dacia de la Mioveni din prima jumătate a acetui an să fie reprezentată de Duster, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Acesta a fost cel mai ridicat procent înregistrat vreodată de Duster, din totalul producţiei uzinei româneşti.