Dacia Sandero primește o nouă înfățișare. Modelul românesc capătă noua identitate Dacia – VIDEO
Dacia Sandero a primit și ea o nouă înfățișare. Sandero-ul se alătură restul gamei Dacia și poartă noua identitate de brand.
Dacia și-a schimbat emblema, dar aceasta nu este singura modificare pe care producătorul românesc o aduce. Dacia se orientează către o abordare sustenabilă. În continuare, își dorește ca aceasta să țină cont de caracterul accesibil al mașinilor sale.
Pe lângă emblemă, Dacia actualizează showroom-urile sale, dar și aspectul vizual al mașinilor prin culori și linii de design. Toate acestea fac parte din noua identitate de brand pe care Dacia o va folosi de acum înainte.
Noi ne concentrăm acum pe fratele Loganului, anume Sandero. Hatchback-ul a fost prezent la Salonul Auto de la Paris, acolo unde a fost prezentată întreaga gamă Dacia.
Ce schimbări primește Dacia Sandero?
Această actualizare vine cu scopul de a reîmprospăta puțin gama Dacia. Pe lângă noua siglă, mașina a primit și noi culori, printre care și nuanța de gri pe care o putem vedea pe acest exemplar. Culoarea se numește Urban Grey. Inițial, această culoare a fost introdusă pe Dacia Duster, dar acum și-a făcut loc pe toată gama de modele Dacia.
Printre diferențele exterioare putem remarca grila redesenată. Aceasta integrează noul logo în formă de Y. De asemenea, în partea din spate nu mai avem un logo propriu-zis, ci scrisul DACIA, care este aplicat pe hayon.
La interior, diferențele sunt minime. Cea mai notabilă dintre ele este noul volan care, de asemenea, pierde veche siglă în favoarea scrisului DACIA de pe capacul airbag-ului.
Din punct de vedere tehnic, nu există diferențe. Sandero păstrează aceeași parte tehnică, nefiind schimbări la capitolul motoare sau cutii de viteze.
Prețurile pentru un Sandero încep de la 13.650 de euro. Acești bani îți aduc echiparea Expression și motorul de 90 de cai putere cu transmisie manuală în 5 trepte.
Sursa: SDA Dan Cars YouTube