Dacia Sandero a fost a doua cea mai vândută mașină în Europa în 2023. Primul loc a fost ocupat de Tesla Model Y
Tesla Model Y este cel mai vândut automobil pe piața din Europa în decursul anului 2023. Foarte aproape, pe locul 2, s-a clasat Dacia Sandero.
În mod oficial, Tesla Model Y este cea mai vândută mașină pe piața din Europa în anul 2023. Pentru prima dată în istorie, un model complet electric devine cea mai vândută mașină pe Bătrânul Continent.
Anul trecut a fost marcat de duelul ce s-a dat între Tesla Model Y și Dacia Sandero pentru titlul de cea mai vândută mașină pe plan european. Cu toate că Dacia a avut câteva luni bune în care s-a aflat la vârful clasamentului, crossover-ul electric de la Tesla a surclasat hatchback-ul românesc și a revendicat coroana pentru cel mai vândut model în Europa în anul 2023.
Tesla Model Y – Cel mai vândut automobil în 2023
Modelul electric al producătorului american a fost vândut în 254.822 de exemplare pe Bătrânul Continent. Pe locul al doilea s-a clasat foarte aproape Dacia Sandero, cu 235.893 de unități vândute. Ultimul loc pe podium a fost ocupat de Volkswagen T-Roc, cu 206.438 de exemplare comercializate în Europa.
Potrivit Motor1, clasamentul primelor 10 modele este următorul:
- Tesla Model Y – 254.822 de unități;
- Dacia Sandero – 235.893 de unități;
- VW T-Roc – 206.438 de unități;
- Renault Clio – 202.942 de unități;
- Peugeot 208 – 194.376 de unități;
- Opel Corsa – 188.662 de unități;
- VW Golf – 184.279 de unități;
- Toyota Yaris Cross – 176.685 de unități;
- VW Tiguan – 174.267 de unități;
- Skoda Octavia – 161.784 de unități.
De asemenea, o altă mașină produsă în România, Ford Puma, s-a clasat pe locul 11 în topul european al vânzărilor. Tot Ford Puma a fost cel mai vândut model pe piața din Marea Britanie în decursul anului trecut.
SUV-ul Dacia Duster a ocupat doar locul 15, dat fiind faptul că oamenii au preferat să aștepte lansarea noii generații. Intuim că SUV-ul românesc va urca în topuri de îndată ce noua generație va intra în vânzare.