Dacia pe timp de criză

Publicat: 12 11. 2008, 12:35

"Noi, la Dacia, deocamdată ne ajustăm activitatea în funcţie de evoluţia pieţei auto, nu putem face previziuni în acest moment şi sperăm că activitatea nu va deveni mai îngrijoratoare decât este. Sperăm ca la nivel european să se relanseze piaţa creditelor şi cerem oprirea importurilor maşinilor de ocazie de mâna a doua deoarece infuzia de astfel de autoturisme riscă să aducă societăţile producătoare de autovehicule în situaţia în care din cadrul lor vor dispărea locuri de muncă sau pot avea drept consecinţe chiar închiderea lor", a spus Francois Fourmont, directorul general Automobile Dacia, citat de MEDIAFAX.

Dacia se vede nevoită să îşi oprească producţia pentru 16 zile în total, în condiţiile în care în luna octombrie vânzările constructorului Dacia au scăzut cu 26,7%, iar piaţa s-a contactat cu aproape 30%. Această tendinţă se va păstra şi în lunile următoare şi  producătorul de la Mioveni încearcă să preîntâmpine apariţia stocurilor prin reducerea timpului de lucru al personalului productiv. Dacia înregistrează un plus la export, dar acesta nu poate compensa scăderea internă.