Dacia pe care nimeni nu o vrea. În ciuda reducerii de preț, mașina a rămas blocată pe Mobile.de
Un exemplar special de Dacia Duster stă la vânzare de lungi întregi și, chiar și după ce prețul i-a fost scăzut, nimeni nu pare că este interesat de mașină.
Dacia Duster este o poveste de succes pentru brandul autohton, cu cea de-a treia generație pregătită pentru lansarea pe piață în următoarele câteva luni. Duster 2 rămâne o alternativă foarte bună pentru cei ce caută un SUV second-hand accesibil, spațios și capabil în teren.
Cu toate acestea, un exemplar din Germania pare că nu vrea să se dezlipească de actualul proprietar. Despre fix acest exemplar am scris în urmă cu câteva luni, atunci când era chiar cea mai scumpă mașină de pe Mobile.de, fiind listată la vânzare cu un preț fabulos.
Dacia Duster care nu se vinde? Mașina costă cât două exemplare noi
Mașina despre care vorbim era listată la vânzare, în luna octombrie a anului trecut, cu suma de 49.999 de euro. Acum, aproape jumătate de an mai târziu, această Dacia Duster tot nu a fost vândută, iar vânzătorul a mai tăiat din preț. În prezent, mașina este listată la vânzare pe Mobile.de pentru suma de 47.680 de euro, ceea ce este echivalentul a două exemplare de Duster 2 bine echipate, care încă mai pot fi achiziționate noi.
Totuși, ce oferă Dusterul de aproape 50.000 de euro? Acest exemplar este fabricat în 2021 și a parcurs până acum doar 36.000 de kilometri, conform anunțului de vânzare. Configurație este una destul de bogată în opțiuni, fiind o echipare Prestige, având sistem de navigație, climatizare automată sau pilot automat. Sub capotă regăsim motorul de 1,5 litri, pe motorină, un propulsor pe care îl cunoaștem foarte bine. Acesta face echipă cu o transmisie manuală cu 6 rapoarte și cu sistemul de tracțiune integrală.
Piesa de rezistență a acestei mașini este cortul montat pe acoperiș. Acesta se poate monta sau strânge direct în carcasa proprie, iar accesul se face prin intermediul unei scări. Este un mod mai ferit de a campa, deoarece cortul este montat pe mașină, nu pe sol, fiind mai puțin expus la insecte sau la animalele ce se ascund prin pădure.
De asemenea, mașinii i-a fost demontată bancheta pentru a face loc utilităților, precum un aragaz, o chiuvetă, chiar și o mică boxă frigorifică. Vânzătorul spune că oferă bancheta originală a mașinii și că aceasta poate fi montată înapoi, dacă acest lucru se dorește.