Dacia Lodgy Stepway 6×6 este mașina care nu ar trebui să existe niciodată. Din fericire, este doar creația în Photoshop a unui designer cu imaginație bogată.
În ciuda succesului impresionant de care se bucură frații săi români, Dacia Duster și Sandero, la nivel european, Lodgy nu a fost nici pe departe un bestseller. MPV-ul a trebuit să se recunoască învins în cursa cifrelor de vânzări. Nici chiar versiunea Stepway, cu protecțiile sale din plastic pe aripi și barele de pe acoperiș, nu a reușit să răzbească pe piață.
Dar un designer are o idee cu care speră să îi inspire pe cei de la Dacia. Acesta a construit virtual o Dacia Lodgy Stepway 6×6. Este un pick-up care imită structura off-roader-ului Mercedes-AMG G 63 6×6, care s-a dovedit a fi un succes. În ciuda prețului uriaș, de jumătate de milion de dolari, pick-up-ul extravagant s-a vândut rapid, cele mai multe unități luând drumul Orientului Mijlociu.
Cu siguranță, această conversie a lui Lodgy Stepway 6×6 nu ar costa la fel de mult. Transformarea, realizată exclusiv digital, a fost arătată pas cu pas într-un clip cu o durată de peste 10 minute, pe YouTube.
Clipul arată cum partea posterioară a cabinei, de la montantul central către spate, a dispărut, iar în fața punții spate, a apărut încă o punte și încă o pereche de roți. Cabina cu cinci locuri a rămas doar cu locurile din față. Cele din spate au fost eliminate în favoarea unei bene.
Designerul a desenat bare din plastic pe acoperiș, care continuă pe mariginile superioare ale benei. În spatele cabinei apar și mânere. Și stopurile, și farurile primesc grilaje din plastic negru pentru protecție suplimentară în timpul escapadelor în off-road.
Cel care a desenat pick-up-ul cu două punți și șase roți subliniază caracterul aventuros al acestuia printr-o schemă nouă de culori, o combinație de negru și albastru.
Sunt șanse mici ca Dacia Logdy Stepway 6×6 să devină realitate. Ar fi un oricum un model complet inutil și o risipă de bani și resurse pentru Dacia.
VIDEO: