Dacia este „pe val” în Europa
:format(webp)/https%3A%2F%2Fwww.promotor.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2013%2F05%2F10888394%2F1-5509624-low-res-600px.jpg)
Înmatriculările de autoturisme noi din UE au crescut cu 1,7% în aprilie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 1,038 milioane de unităţi, potrivit datelor prezentate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În primele patru luni ale anului, piaţa auto UE a scăzut cu 7,1%, de la 4,3 la 4 milioane de înregistrări. În clasamentul producătorilor auto, Dacia a înregistrat cea mai solidă creştere în rândul mărcilor de volum. Astfel, înmatriculările de automobile Dacia în UE au urcat cu 28,2% în aprilie, la aproape 25.000 unităţi. În primele patru luni ale anului, marca românească a înregistrat un avans de 18,3% în UE, la aproxiamtiv 88.250 de înregistrări.
Evoluţia pozitivă a mărcii naţionale în Europa este cu atât mai valoroasă cu cât situaţia pieţei europene de maşini nu este una foarte roz, aprilie fiind prima lună în care s-au înregistrat creşteri în ceea ce înseamnă înmatriculări de maşini noi la nivel european.
Mai multe informaţii pe www.mediafax.ro