DACIA este în continuare printre preferatele francezilor
Modelele constructorului român Dacia continuă să se numere printre cele mai bine vândute modele din Franța, dar și Europa. Pe o piață în scădere așa cum este piața din Franța, marca românească a înregistrat în luna octombrie o creștere de aproape trei procente față de aceeași perioadă din 2020.
Din totalul de 148.732 de autoturisme înmatriculate în octombrie pe teritoriul Franței – cu 29,6 % mai puțin comparativ cu aceeași lună din 2020 – aproape 10.000 de unități au fost modele din gama Dacia, ceea ce reprezintă o creștere de 2,8 % față de anul trecut.
Noul Sandero a fost al treilea în topul preferințelor clienților francezi în luna octombrie, fiind comercializat în 62.368 de unități, adică o cotă de piață de 4,5 procente. Cele mai multe exemplare vândute au fost în versiunea Stepway.
La rândul său, Dacia Spring, prima „electrică” din istoria constructorului autohton, câștigă tot mai mult teren dovadă fiind cele 5.704 de modele vândute în octombrie la nivel continental. Dintre acestea, 2.204 au fost înmatriculate în Franța, valoare care au plasat modelul cu zero emisii de la Mioveni pe locul secund, după Renault Zoe, dar peste Tesla Model 3.
Dacia, în top la vânzările europene
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
După 10 luni, la nivelul întregii Europe, Dacia a comercializat 101.520 de modele, ceea ce a însemnat o creștere de 24,5 % comparativ cu același interval din 2020. Totuși, această valoare este sub nivelul anului 2019.
În prezent, Dacia are o cotă de piață de 7,4 % la nivel european, care este aproximativ la jumătatea celei deținută de marca Renault și cu două puncte procentuale sub cota celor de la Citroen.
Grupul Renault, care deține marca românească, a înregistrat o scădere de 4 %, cu 325.844 de unități vândute în primele zece luni din 2021. Înmatriculările de autovehicule pe teritoriul Franței au fost în aceeași perioadă a anului cu 4,8% mai mari comparativ cu 2020 (1,7 milioane de autoturisme comercializate).