Dacia Duster vs. Suzuki Vitara. Care dintre aceste SUV-uri are un preț mai bun prin Rabla 2022?

Publicat: 14 02. 2022, 18:01
Actualizat: 14 02. 2022, 18:14

Pe 8 februarie a demarat programul RABLA 2022, iar producătorii de automobile prezenți pe piața autohtonă au dat drumul la oferte. RABLA este un program de finanțare și de susținere a înnoirii parcului auto național. Acesta are două componente: RABLA Clasic și RABLA Plus.

Primul vizează achiziționarea de mașini convenționale cu motoare termice, iar celălalt este destinat vehiculelor electrice sau hibride plug-in. Ediția din acest an propune o serie de modificări, între care posibilitatea de casare a două mașini vechi.

Cât costă Dacia Duster în comparație cu Suzuki Vitara

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În contextul scumpirii materiilor prime, a crizei sanitare și a semiconductorilor, prețurile mașinilor noi au crescut în 2021. În cazul producătorului de la Mioveni, tarifele au fost majorate cu 4 până la 7 procente. Cu toate acestea, Dacia vine în ajutorul clienților săi cu diverse oferte pentru cumpărarea unuia dintre modelele sale.

În ultimii ani, segmentul SUV-urilor a câștigat enorm la capitolul popularitate în rândul clienților din România. Dacia Duster este modelul cu cea mai mare pro­ducţie în țara noastră. Totodată, SUV-ul autohton continuă să fie unul dintre cele mai bine vândute SUV-uri pe piața locală.

Românii care doresc să-și achiziționeze un Duster trebuie să știe că, în momentul de față, SUV-ul de la Mioveni este cel mai accesibil de pe piață. Concret, Duster cu motor TCE 90 în echiparea Essential are un preț de pornire de 14.600 de euro cu TVA inclus.

Dar, dacă SUV-ul este cumpărat prin programele RABLA 2022 și Dacia Avantaj, prețul acestuia va scădea considerabil. În aceste condiții, un Dacia Duster va putea fi achiziționat pentru doar 11.650 de euro cu TVA inclus, un preț fără egal pe piața auto din țara noastră.

Unul dintre rivalii direcți ai Daciei Duster, Suzuki Vitara, se bucură la rândul său de o popularitate mare în rândul cumpărătorilor români. Prețul de plecare pentru SUV-ul nipon este de 16.790 de euro cu TVA inclus.

Conform site-ului oficial Suzuki, acesta este valabil pentru versiunea Vitara 1.4 Boosterjet Hybrid în echiparea Cool. Dacă mașina va fi achiziționată prin programul RABLA 2022 prețul va scădea cu 3.000 de euro, până la 13.790 de euro.

Sursa: Dacia