Dacia Duster, pe lista modelelor nominalizate la „Mașina Anului 2025 în Europa”. Cu ce mașini se va confrunta SUV-ul?

Autor: Ionuț Vîlciu 06 aug. 2024 Știri auto

Lista concurenților pentru titlul de „Mașina Anului 2025 în Europa” a fost anunțată. Dacia Duster se numără printre modelele ce vor concura la titlu.

Anual, juriul Car of the Year acordă premiile pentru cea mai bună mașină la nivel global, dar și pentru cea mai bună mașină din Europa. Deși ne aflăm abia la începutul lunii august, juriul Car of the Year a decis deja lista cu cele 41 de modele ce se vor lupta pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa.

Juriul, alcătuit din 59 de jurnaliști auto din 22 de țări, va supune lista candidaților la două etape de votare. Prima dintre ele hotărăște care vor fi cei șapte finaliști, iar cea de-a doua va hotărî câștigătorul premiului Mașina Anului 2025 în Europa.

Dacia Duster intră în cursa pentru Mașina Anului 2025 în Europa

Noua generație Dacia Duster se află pe lista inițială de participanți, însă va avea de înfruntat concurență acerbă, dat fiind faptul că printre concurenți se numără modele precum Citroen C3 și e-C3, Suzuki Swift, Skoda Superb, Renault 5, Kia EV3 sau Hyundai Santa Fe.

Lista completă cu modelele participante la Mașina Anului 2025 în Europa:

Alfa Romeo Junior, Audi Q6 e-tron, BMW X2/iX2, BYD Seal U, Citroën C3/ë-C3, Citroën C3 Aircross, Cupra Tavascan. Cupra Terramar, Dacia Duster, Fiat Grande Panda, Ford Explorer, Ford Tourneo Courier, Hyundai Inster, Hyundai Santa Fe, KGM Torres, Kia EV3, Lexus LBX, Maserati GranTurismo, Maserati Grecale, Mazda CX-80, MG Cyberster, Mini Cooper SE, Mini Countryman, Opel Grandland, Opel Frontera, Polestar 3, Polestar 4, Porsche Macan, Renault 5, Renault Symbioz, Renault Rafale, Škoda Superb, Škoda Kodiaq, Smart #3, Suzuki Swift, Toyota Land Cruiser, Volkswagen Passat, Volkswagen Tiguan, Volvo EX90 și Xpeng G6.

Pentru a fi eligibile, modelele trebuie să fie vehicule noi aflate în vânzare acum sau să ajungă la vânzare până la sfârșitul anului și să fie comercializate în cel puțin cinci țări din Europa.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Dacia


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide