Dacia Duster nominalizată pentru Maşina Anului 2011

Publicat: 21 07. 2010, 19:15

Aşa cum era de aşteptat Dacia Duster a
fost inclusă în acest pe lista automobilelor selecţionate de
jurnaliştii internaţionali pentru premiul Car of The Year. Nu este
o mare surpriză şi nici o premieră pentru Dacia pentru că şi Dacia
Sandero a fost selecţionată pentru Maşina Anului în Europa în 2009.
În acest an Dacia Duster va concura cu următoarele modele:

Cele mai bine reprezentate mărci în acest clasament sunt Nissan
şi Citroen, fiecare cu câte trei modele. O altă tendinţă
observabilă este că în acest an au fost nominalizate foarte
multe modele crossover, 8 dintre automobilele candidate la Maşina
Anului având valenţe tot-teren, cel puţin pe hârtie.

Monovolumele sunt foarte bine reprezentate, existând tot 8
candidate. În schimb, doar patru limuzine apar pe lista
preliminară, dovedind că anul acesta constructorii au pus mai mult
accentul pe automobile polivalente decât pe clasicele automobile
„executive”.

În aceste condiţii, are Dacia Duster vreo şansă să iasă Maşina
Anului, sau să figureze printre automobilele care au concurat până
în marea finală? Privind retrospectiv, putem spune că nu.
Până acum nici un crossover nu a reuşit să iasă Maşina
Anului sau măcar să figureze pe podium
. De asemenea, nu
există vreun precedent în segmentul automobilelor low-cost, deci
este greu de crezut că Duster ar putea rescrie istoria. Deşi în
acest an există şanse mai mari ca un crossover să figureze cât mai
sus în clasament, atât din punct de vedere statistic (doar sunt 8),
cât şi pentru faptul că multe dintre ele au un caracter polivalent,
dar costă şi consumă cam cât un hatchback normal (vezi Nissan Juke
sau MINI Countryman).

Anul trecut modelul încoronat Maşina Anului 2010 a fost
Volkswagen Polo
, iar acum doi ani Opel Insignia a fost
desemnată. Organizatorii acestei competiţiii sunt publicaţiile Auto
(Italia),Autocar (Marea Britanie), Autopista (Spania), Autovisie
(Olanda), L’Automobile Magazine (Franţa), Stern (Franţa) şi Vi
Bilägare (Suedia).